După Cahul, și raionul Ungheni va beneficia de milioane de euro din partea Uniunii Europene. Pentru ce sunt destinați banii

După Cahul, și raionul Ungheni va beneficia de milioane de euro din partea Uniunii Europene. Pentru ce sunt destinați banii

Uniunea Europeană a lansat la Ungheni ultima inițiativă în cadrul noului program „EU4Moldova: Regiuni-cheie”. Dintr-un buget total de 23,3 milioane de euro, UE investește 22,8 milioane pentru a stimula dezvoltarea economică inteligentă, incluzivă și durabilă în regiunile Ungheni și Cahul. Inițiativa EU4Ungheni va implica în perioada 2019-2025 municipiul Ungheni și localitățile sale învecinate din raion.

O inițiativă similară în cadrul programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie” a fost deja anunțată la Cahul (EU4Cahul).

La evenimentul de lansare de la Ungheni a fost organizat un iarmaroc al producătorilor locali, un concurs de desen la tema „Cum văd eu orașul meu peste 5 ani”, la care au fost depuse 99 de desene, precum și un concert, inclusiv cu artiști originari din Ungheni.

Regiunea-cheie Ungheni, susținută de UE, va beneficia de asistență considerabilă pentru îmbunătățirea calității vieții cetățenilor săi, la un nivel cât mai aproape de standardele UE.

„Regiunile-cheie UE” reprezintă o inițiativă-pilot care are ca scop accelerarea schimbărilor sistemice prin sinergia inițiativelor anterioare, actuale și viitoare finanțate de UE, precum și a altor proiecte desfășurate de donatori, parteneri de dezvoltare și instituțiile publice.

Programul este implementat de PNUD și UNICEF cu îndrumarea strategică a Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.

Vezi și aceste știri
RTEC dă asigurări: Troleibuzele din capitală sunt dezinfectate după fiecare cursă

RTEC dă asigurări: Troleibuzele din capitală sunt dezinfectate după fiecare cursă

Slusari: PAS ar fi sugerat lui Cobzac să se retragă din cursa electorală

Slusari: PAS ar fi sugerat lui Cobzac să se retragă din cursa electorală

Rezultatele testelor la Covid-19, în cazul a șapte persoane din R. Moldova, sunt negative

Rezultatele testelor la Covid-19, în cazul a șapte persoane din R. Moldova, sunt negative

Advertoriale
Veste bună pentru clienții Petrom: cardul OMV cu funcția ROUTEX acceptat și în stațiile de la noi din 1 februarie 2020

Veste bună pentru clienții Petrom: cardul OMV cu funcția ROUTEX acceptat și în stațiile de la noi din 1 februarie 2020

Ce avem în cutie?! Secretul marilor schimbări se ascunde în produsele pe care le folosești (VIDEO)

Ce avem în cutie?! Secretul marilor schimbări se ascunde în produsele pe care le folosești (VIDEO)

30 de studenți din Moldova – premiați de MAIB în Programul „Burse pentru Viitorul Tău”

30 de studenți din Moldova – premiați de MAIB în Programul „Burse pentru Viitorul Tău”

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • PlayGround cu Ion Sturza:  Lovitura de la Cluj, cifrele Elefant.ro și pronosticuri despre imobiliare
    PlayGround cu Ion Sturza: Lovitura de la Cluj, cifrele Elefant.ro și pronosticuri despre imobiliare
  • PlayGround cu Alexandru Baltag: 100 de stații electrice până la sfârșitul lui 2020
  • Nota de plată a lui Alexandru Luchianov. Despre profitul vinăriei Et Cetera, bani pierduți, dezvoltare personală și cum e să faci business cu fratele (VIDEO)
  • PlayGround cu Lisa Guțu: Cum dezvolți un fintech de milioane de dolari
  • PlayGround cu Vitalie Tătaru: Digital Banking
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Cristina Pozneac: „Fotografia este despre viață.”. Interviu cu și despre EA, cea care...
  • Legați prin sânge și aceeași pasiune. „Frații E30” despre interesul pentru mașini,...
Cele mai populare
  • 1
    30 de mii de sirieni în Parlament sau cum deputații i-au urat bun venit unui socialist (FOCUS)
  • 2
    Pensia Zinaidei Greceanîi, subiect de discuție în plenul Parlamentului. „Nu manipulați opinia publică”
  • 3
    Confirmat! Primul caz de infecție cu coronavirus în România
  • 4
    O femeie din Strășeni și trei persoane din capitală, suspectate de infecție cu Covid-19. Rezultatele testelor vor fi gata în câteva ore
Autentificare