În premieră în Moldova – FIRST LEGO League, cea mai importantă competiție în domeniul roboticii

În premieră în Moldova – FIRST LEGO League,  cea mai importantă competiție în domeniul roboticii
Foto: ATIC


FIRST LEGO League, cea mai importantă competiție în domeniul tehnologiei și roboticii, se va desfășura, în premieră, în Republica Moldova pe data de 7 martie. Evenimentul va avea loc în incinta Centrului pentru Copii și Tineret ARTICO, cu începere de la ora 9.00. Astfel, Moldova se va include în lista celor circa 100 de țări în se desfășoară competiții FLL, iar echipele noastre vor concura alături de alți 300 mii de copii din întreaga lume.

Dedicat copiilor și adolescenților cu vîrsta cuprinsă între 9 și 16 ani, FIRST LEGO League își popune să sporească interesul tinerilor pentru știință, tehnologie, inginerie și matematică și să-i motiveze să urmeze o carieră în aceste domenii.

În cadrul competiției participanții proiectează, construiesc, programează și testează un robot autonom, aplică concepte din matematică și știință, elaborează soluții inovative pentru rezolvarea unor probleme reale, lucrează în echipe și dezvoltă aptitudini importante pentru carieră și viață. Un juriu compus din profesioniști din diferite domenii evaluează prestația participanților în 4 probe: Valorile Fundamentale, Proiectul, Designul Robotului și Robotul în Misiune.

 În cadrul Ceremoniei de premiere vor participaExcelența sa dl James D. Pettit, Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Kent Larson, Directorul USAID Moldova, Igor Grosu, Viceministru al Educației și reprezentanți ai organizatorilor.

FIRST LEGO League este organizată de Proiectul USAID CEED II și Asociația Națională a Companiilor din domeniul TIC (ATIC), în colaborare cu ONG Robootika din Estonia și cu suportul StarNet și Centrului pentru Copii și Tineret ARTICO. FLL Moldova se desfășoară cu susținerea și sub patronajul Ministerului Educației din Republica Moldova.

  

 Competiția se desfășoară în cadrul Programului ”ROBOCLUB”, lansat în martie 2014. Mai multe detalii despre concurs și condițiile de participare aflați pe site-ul cariera.ict.md și pe pagina de Facebook FLL Moldova.

P.

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Ungaria a semnat cu Gazprom un contract pe 15 ani

Ungaria a semnat cu Gazprom un contract pe 15 ani

Igor Grosu explică alegerea Avocatului Poporului: „Am votat în cadrul fracțiunii și majoritatea erau pentru Moloșag”

Igor Grosu explică alegerea Avocatului Poporului: „Am votat în cadrul fracțiunii și majoritatea erau pentru Moloșag”

Igor Grosu va candida la funcția de președinte al partidului PAS

Igor Grosu va candida la funcția de președinte al partidului PAS

Advertoriale
Implică-te eficient în educația copilului tău - vino la prima Conferinţă de Parenting din acest sezon!

Implică-te eficient în educația copilului tău - vino la prima Conferinţă de Parenting din acest sezon!

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    SUA a donat Armatei Naționale echipamente militare în valoare de 5.000.000 de dolari
  • 2
    Deputatul Partidului Șor, Denis Ulanov, îl atacă în judecată pe Veaceslav Platon pentru „apărarea onoarei și demnității”
  • 3
    Ceban îi dă replica ministrului Culturii: „Terminați să vă ocupați de toate prostiile și aveți minim de respect față de actori”
  • 4
    Primele date de la alegerile din Germania: Exit-pollurile indică o victorie la limită a social-democraților de centru-stânga
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.