„Cineva își face lucrul neprofesionist”. Ceban caută vinovatul în cazul caselor din s. Dobrogea, fără lumină de ani de zile

„Cineva își face lucrul neprofesionist”. Ceban caută vinovatul în cazul caselor din s. Dobrogea, fără lumină de ani de zile

La aproape trei luni de când AGORA a filmat câteva familii din localitatea Dobrogea, Sîngera, care de ani buni nu au curent electric în locuințe, la fața locului a mers și primarul general al capitalei, Ion Ceban. Edilul, care în decembrie ne-a spus că rezolvarea acestui caz va dura, a dat vina pe „foști gosposari” care „nu au auzit grija oamenilor”. Într-o postare pe Facebook, Ceban a scris că a cerut primarului de Sîngera „să pună persoana responsabilă să muncească”.

„De ani de zile tot au venit noi conduceri și au plecat, iar multe dintre problemele locuitorilor au rămas nesoluționate. Vreau să întreb pe acei foști gospodari de ce grija oamenilor și ruga lor nu a fost auzită. Asta pentru că se încheia perioada electorală și se terminau promisiunile?”, se întreabă Ceban.

Primarul spune că a mers cu ochii lui să vadă casele din Dobrogea, localitate administrată de autoritățile publice locale din Sîngera.

„În luna decembrie am avut o înțelegere cu directorul Companiei Premier Energy, pentru a soluționa această problemă, pentru ce și îi mulțumesc. Doar că, proiectul este tergiversat din motiv că unii își fac lucrul neprofesionist. Am solicitat primarului de Sîngera să pună persoana responsabilă să muncească. Locuitorii trebuie să dispună de condiții bune și nu trebuie să sufere din cauza unor oameni incompetenți, mai ales în cazul în care deja lucrurile s-au mișcat din loc”, a spus Ceban, fără însă a oferi vreun termen clar pentru rezolvarea problemei.

Ceban a mai atras atenția că drumul dintre Sîngera și Dobrogea nu a fost finalizat, iar loalnicii din zona Toc, Sîngera, nu au rețele de gaz.

„300 de case sunt construite, iar în jur de 150 de familii locuiesc și fac focul în sobe. În acest sens, am discutat la fața locului cu responsabilii Moldova Gaz și am fost asigurat că în acest an, locuitorii vor avea rețea de alimentare cu gaz, doar că primăria locală să se implice și să nu aștepte să fie avertizați să-și facă munca”, a spus Ceban.

Primarul a spus că va merge în teritoriu, „pentru a mă convinge că banii care vor fi alocați de Primăria Chișinău nu vor trece pe alături de proiectele propuse, în buzunarele cuiva”.

Amintim că la 19 km distanță de Chișinău, în satul Dobrogea, mai multe familii își duc traiul de ani buni în întuneric. Pe cele 300 de loturi de pământ, distribuite oamenilor la marginea satului, unii au început să-și ridice case. Alte aproape zece familii s-au mutat deja la „casă nouă” unde la câțiva metri de linia de electricitate sunt în situația în care își cresc copiii la lumina lumânării, apa este încălzită cu generatorul, iar de electrocasnice nici nu poate fi vorba. Autoritățile promit, de fiecare dată, că problema se va soluționa „curând”.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Liderul chinez recunoaște că politica zero COVID a provocat proteste și sugerează relaxarea regulilor, potrivit unui oficial UE

Liderul chinez recunoaște că politica zero COVID a provocat proteste și sugerează relaxarea regulilor, potrivit unui oficial UE

UE convine asupra unui plafon de 60 dolari/baril pentru petrolul rusesc

UE convine asupra unui plafon de 60 dolari/baril pentru petrolul rusesc

11 mii de familii din R. Moldova folosesc electricitatea pentru încălzirea locuințelor. Compensațiile acestora vor fi calculate în baza unui plafon majorat

11 mii de familii din R. Moldova folosesc electricitatea pentru încălzirea locuințelor. Compensațiile acestora vor fi calculate în baza unui plafon majorat

Advertoriale
Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
    DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
Cele mai populare
  • 1
    Cum au fost calculate gradele de vulnerabilitate energetică? S-au urmat trei pași
  • 2
    Cum se aplică compensațiile pentru cei cu consum „zero” sau foarte mic de energie în anul trecut. Spătari: Căutăm soluția
  • 3
    Prețul primei de asigurare medicală în formă fixă ar putea crește de trei ori. Cine poate beneficia de reduceri și cât vor achita salariații
  • 4
    Deputatul Dan Perciun și ministrul Marcel Spatari, despre compensațiile la energie: Bugetul e de 5 miliarde, iar înregistrările numără 700 mii de familii (LIVE)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.