„Acum seara, am primit informația prin e-mail. Sunt nedumerit, nu înțeleg. Evident că după mine va pleca echipa cu care am făcut o campanie electorală splendidă în oraș la precedentele locale. Sunt oameni integri, cu verticalitate, nu sunt traseiști politici. Cel puțin 12 oameni vor pleca. Urmează să decidem mâine, ne vom convoca în ședință, dar fiecare va decide. Și Marcel Petrușan, candidatul PAS la alegerile locale din oraș a fost exclus din PAS, deși a înregistrat un scor de 47%”, a declarat Grigore Cobzac.
Amintim că, anterior, Grigore Cobzac a fost deputat PLDM. La alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, a candidat din partea blocului ACUM în circumscripția nr. 38, Hîncești. Deși era membru PAS, acesta a decis să-și încerce norocul, din nou, în această circumscripție, deja la alegerile parlamentare noi din 15 martie 2020, însă în calitate de candidat independent.
Decizia a fost criticată de lidera PAS, Maia Sandu, care a spus că Grigore Cobzac ar fi asigurat-o că nu intenționează să candideze, invocând motive personale. Astfel, formațiunea a decis să o înainteze în cursă pe fosta ministră a Justiției, Olesea Stamate.
Alegerile parlamentare noi din circumscripția uninominală nr. 38, Hîncești, vor avea loc pe 15 martie 2020. Decizia a fost luată de Comisia Electorală Centrală, după ce, pe 5 decembrie 2019, Alexandru Botnari a spus că renunță atât la mandatul de deputat, cât și la cel de membru al Partidului Democrat.
Până în prezent, au fost înregistrați următorii candidați: Ion Mereuță (PDM), Ștefan Gațcan (PSRM) și Olesea Stamate (PAS).
Dacă vor aduna semnăturile necesare și vor prezenta pachetul de acte solicitat până la data de 13 februarie, ar mai putea fi înregistrați următorii pretendenți: Vitalie Balinschi (PP Șor), Dorin Chirtoacă (Blocul UNIREA), Anatolie Postolachi (PLDM) și Grigore Cobzac (c. independent).
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.