Poliţia britanică a împuşcat un bărbat în Streatham, în sudul Londrei, în ceea ce a calificat drept un incident de natură teroristă în care „se crede că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi”. Anunțul a fost făcut duminică de Poliţia Metropolitană, citată de Reuters, scrie Agerpres.
UPDATE: Trei persoane au fost rănite, dar numai două au fost înjunghiate. O a treia persoană a fost rănită uşor de un geam care s-a spart atunci când poliţia a deschis focul pentru a-l anihila pe atacator.
Într-un comunicat, Poliţia Metropolitană a informat că agenţi din unităţi antiteroriste se aflau la faţa locului „în cadrul unei operaţiuni preventive”, sugerând în acest mod că autorul era supravegheat, aşa cum de altfel a relatat presa britanică.
„Un dispozitiv a fost găsit ataşat de trupul suspectului şi ofiţeri specializaţi au fost trimişi. Au fost stabilite perimetre de securitate şi s-a stabilit rapid că era un dispozitiv fals”, a declarat Lucy D'Orsi, vicecomisar în Poliţia Metropolitană. „Incidentul a fost declarat rapid drept incident terorist şi credem că este de natură islamistă”, a adăugat sursa citată.
Știrea inițială: „Un bărbat a fost împuşcat de ofiţeri înarmaţi în Streatham (sudul Londrei). În acest moment, se crede că mai multe persoane au fost înjunghiate. Circumstanţele sunt cercetate; incidentul a fost declarat de natură teroristă”, a scris Poliţia Metropolitană pe pagina sa de Twitter.
„Vă rugăm să evitaţi zona cât timp serviciile de urgenţă se ocupă de incidentul din Streatham”, a mai postat Poliţia Metropolitană, care nu a precizat starea în care se află individul împuşcat.
Potrivit BBC, mai mulţi martori la incident au scris pe social media că au auzit trei împuşcături duminică, în jurul orelor 14:00 GMT, şi că mai multe persoane primeau îngrijiri medicale. Serviciile de urgenţă, inclusiv paramedici, au fost trimise la faţa locului. „Ceva important se petrece în Streatham High Road. Poliţie înarmată şi străzi închise”, a scris o persoană pe Twitter.
Gulled Bulhan, student în vârstă de 19 ani din Streatham, a declarat pentru Press Association (PA) că a fost martor la incident. „Traversam strada când am văzut un bărbat cu o macetă şi nişte cutii din tablă de culoare argintie pe piept care era fugărit de o persoană despre care am bănuit că era agent de poliţie sub acoperire - deşi purta haine civile. Apoi bărbatul a fost împuşcat. Cred că am auzit trei focuri de armă, deşi nu-mi mai amintesc chiar foarte bine. După aceea m-am adăpostit în bibliotecă. Din bibliotecă am văzut o mulţime de ambulanţe şi ofiţeri de poliţie înarmaţi care au sosit la faţa locului. Am fost informaţi de către ofiţeri să rămânem în interior, până ce vom fi evacuaţi”, a spus el.
Ultimul incident de acest fel din Londra s-a produs în noiembrie, când agenţi de poliţie au împuşcat mortal un bărbat care purta o vestă explozivă falsă şi care înjunghiase mortal două persoane şi rănise alte trei înainte de a fi pus la pământ de trecători. Şi incidentul de anul trecut a fost calificat de autorităţi drept atac terorist.
Vezi și aceste știri

Litvinenco, despre scoaterea în afara legii a Partidului Șor: Nu constituie un precedent periculos

Președintele ales al Cehiei a avut o primă discuție cu președinta Taiwanului. Gestul ar putea provoca furia Chinei

Șef din cadrul Inspectoratului General al Poliției, în vizorul inspectorilor ANI. Ce au depistat (DOC)
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
