Primarul a spus că, în urma eliberării actelor permisive pentru executarea lucrărilor la rețele, nu au fost restabiliți cu beton asfaltic peste 5.800 de metri pătrați. Cea mai mare parte din aceste lucrări trebuia asigurată de SA „Apă-Canal Chișinău”.
Iar în ultimii doi ani, întreprinderea a fost sancționată cu 7,12 milioane de lei pentru că nu a restabilit în termen suprafețele unde au avut loc săpături.
„Nerestabilirea în termen a lucrărilor, nu se respectă marca betonului asfaltic stabilit, nu se respectă grosimea stratului de beton asfaltic, nu se respectă gradul de compactare la lucrările de terasament”, a menționat Ion Ceban.
Anatolie Lichii a dat asigurări că va fi realizat un audit intern și vor fi luate măsuri.
Până atunci, primarul a cerut ca întreprinderea să publice pe site informații despre fiecare lucrare, cu fotografii care să ilustreze situația până la intervenție și după realizarea lucrărilor.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.