Ex-ministra Finanțelor explică de ce nu a venit la ședința lui Chicu: „Transparența se face la Președinție”

Ex-ministra Finanțelor explică de ce nu a venit la ședința lui Chicu: „Transparența se face la Președinție”
Foto: parlament.md

Fosta ministră a Finanțelor din Guvernul Sandu, Natalia Gavrilița, nu crede în tentativa premierul Ion Chicu de a aduce mai multă transparență în activitatea Executivului. Tocmai de asta a refuzat invitația prim-ministrului de a participa la o ședință lărgită la Ministerul Finanțelor, care, potrivit lui Chicu, ar urma să combată știrile false.

„Transparența se face acolo unde se iau deciziile, adică la Președinție. Am impresia că acest Guvern află ultimul despre propriile decizii. Ultimul exemplu – premierul a recunoscut că nici nu știa că l-a numit șef la Agenția Proprietății Publice din subordinea Guvernului pe avocatul lui Igor Dodon. Ar fi amuzant, dacă nu ar plăti oamenii pentru asta cu scumpiri, întârzieri la salarii și stoarcerea afacerilor de bani prin inspecții abuzive”, a scris Natalia Gavrilița pe Facebook.

„Eu nu cred când autorii celor mai mari manipulări zic că vor să oprească fake news. Citirea rapoartelor tehnice în cadrul unor ședințe la care chiar și funcționarii se plictisesc nu reprezintă transparență. Haideți să vedem publicate rapoartele de activitate și datele despre executarea bugetului, și după aceasta să discutam în fata cetățenilor în foruri potrivite”, a adăugat ex-ministra, publicând raportul de activitate pentru cele cinci luni cât a condus Finanțele.

Menționăm că, pe 2 februarie, premierul Ion Chicu a anunțat că vor fi organizate o serie de ședințe în cadrul tuturor ministerelor, menite să sporească transparența Executivului. La întruniri sunt invitați miniștri din echipele ex-premierilor Pavel Filip și Maia Sandu.

Vezi și aceste știri
Cetățenii care revin în țară ar putea fi testați la COVID-19 direct la frontieră

Cetățenii care revin în țară ar putea fi testați la COVID-19 direct la frontieră

Doctorița decedată din cauza COVID-19 va fi reînhumată

Doctorița decedată din cauza COVID-19 va fi reînhumată

Instrumentiștii de la Moldovan National Youth Orchestra, pe scena Românii au Talent. Câți de „Da” au luat (VIDEO)

Instrumentiștii de la Moldovan National Youth Orchestra, pe scena Românii au Talent. Câți de „Da” au luat (VIDEO)

Advertoriale
Este piața imobiliară din Moldova imună la COVID-19? Cum gestionează profesioniștii situația. Interviu

Este piața imobiliară din Moldova imună la COVID-19? Cum gestionează profesioniștii situația. Interviu

Scrisoare deschisă din partea familiei Moldcell

Scrisoare deschisă din partea familiei Moldcell

„Coridor verde” în magazinele Kaufland pentru personalul medical, angajații MAI și cei ai Ministerului Apărării

„Coridor verde” în magazinele Kaufland pentru personalul medical, angajații MAI și cei ai Ministerului Apărării

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • Ruslan Cojocaru - Viziunea față de crize, educație financiară, Tucano Coffee, Oliva Verde și NOTA lui DE PLATĂ (VIDEO)
    Ruslan Cojocaru - Viziunea față de crize, educație financiară, Tucano Coffee, Oliva Verde și NOTA lui DE PLATĂ (VIDEO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Nu „mușcă” și nu e despre căsătoriile gay. Explicăm simplu ce e Convenția de la Istanbul (AUDIO)
  • PlayGround și Smart Home: Cât costă și cât durează să-ți instalezi un astfel de sistem acasă
  • Nota de Plată a designerei Olga Blanc. Despre bani, dezvoltare personală, bărbatul care o susține și succesul brandului O'Blanc (VIDEO)
  • PlayGround cu Ion Sturza: Lovitura de la Cluj, cifrele Elefant.ro și pronosticuri despre imobiliare
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • „Mi se pare Paștele în Moldova, cu tradițiile noastre, mult mai interesant”. Alexia...
  • Anastasia Zavortniuk împlinește azi 49 de ani! Iată cum au felicitat-o cei apropiați
Cele mai populare
  • 1
    Ce se întâmplă la Ștefan-Vodă? Localnicii raportează decese și medici infectați. Ministerul instituie carantină la spitalul raional
  • 2
    Șase persoane, diagnosticate cu COVID-19, în patru sate din raionul Fălești. Trei lucrează la fabrica „Kinder”
  • 3
    Ion Sturza: Dacă guvernarea mai aplică plasturi și șopârle de 2 lei, Moldova nu supraviețuiește crizei economice (VIDEO)
  • 4
    Trei întrebări „incomode” de la NTV Moldova și Accent TV pentru președintele Igor Dodon (VIDEO)
Autentificare