Un avion rusesc a refuzat să îmbarce cetățeni CSI, dintr-un aeroport din China, chiar dacă aceștia aveau bilete. Printre ei ar fi și moldoveni

Un avion rusesc a refuzat să îmbarce cetățeni CSI, dintr-un aeroport din China, chiar dacă aceștia aveau bilete. Printre ei ar fi și moldoveni

70 de pasageri din țările CSI au primit interdicția de îmbarcare la bordul unui avion al companiei rusești „Ural Airlines”, care zbura de pe aeroportul Xi'an Xianyang, China, spre Ekaterinburg. Printre cei 70 de oameni, cărora li s-a refuzat îmbarcarea chiar dacă aveau bilete, s-ar fi aflat și cetățeni din R. Moldova, scrie Kommersant.ru. Potrivit aceleeași surse, la bord au urcat doar cetățeni ai Federației Ruse. 

Gestul companiei avia a fost explicat prin faptul că nu ar exista vreo permisiune din partea Guvernului rus. Mai mult, „Ural Airlines” au mai spus că din 1 februarie au sistat cursele regulate spre China. 

„Din 1 februarie, compania noastră efectuează doar zboruri charter. Am expediat autorităților chineze cererile pentru eliberarea permisiunii de a efectua zboruri charter, iar potrivit permisiunii care ni s-a eliberat, avem voie să transportăm doar cetățeni ai Federației Ruse”, se arată în mesajul oficial al companiei. 

Kommersant scrie că oamenii trebuiau să zboare dintr-un aeroport situat la o distanță de 800 de km de orașul Wuhan, unde a izbucnit coronavirusul.

Aceeași sursă scrie că la bord trebuiau să urce cetățeni din mai multe state CSI: R. Moldova, Armenia, Belarus, Kazahstan și Tadjikistan. Oamenii au scandat, în aeroport, „We want to go home” (n.r. - „Vrem acasă”).

AGORA a solicitat reacția Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene și va reveni cu detalii despre soarta moldovenilor care urmau să urce la bord.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Manole cere salarii mai mari și angajați mai mulți. Motivul: Volumul de muncă al Curții Constituționale este în creștere

Manole cere salarii mai mari și angajați mai mulți. Motivul: Volumul de muncă al Curții Constituționale este în creștere

Unul dintre avocații lui Plahotniuc, desemnat membru al CSP de Academia de Științe a Moldovei. Reacția Ministrului Justiției

Unul dintre avocații lui Plahotniuc, desemnat membru al CSP de Academia de Științe a Moldovei. Reacția Ministrului Justiției

Gavrilița respinge acuzațiile Promo-LEX și vine cu precizări pe marginea declarației privind uzina de la Râbnița

Gavrilița respinge acuzațiile Promo-LEX și vine cu precizări pe marginea declarației privind uzina de la Râbnița

Advertoriale
Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

OTP Bank face tranziția către o generație nouă de bancomate

OTP Bank face tranziția către o generație nouă de bancomate

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultimă oră: SUA au oferit un răspuns în scris Moscovei, cu privire la pretențiile ce țin de prezența NATO în estul Europei
  • 2
    Respect sporit pentru propria persoană sau eroare mecanică? Gafa pe care a comis-o prim-ministra la un eveniment public (FOCUS)
  • 3
    Răspunsul NATO pentru Rusia: „Să își retragă trupele ce staționează ilegal în Ucraina, Georgia și Moldova”
  • 4
    Gazprom s-ar opune unui audit real asupra datoriei MoldovaGaz
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.