O mare parte din prevederile GDPR vor fi fi aplicate și în Moldova. De ce trebuie să țină cont companiile și autoritățile? (VIDEO)

O mare parte din prevederile GDPR vor fi fi aplicate și în Moldova. De ce trebuie să țină cont companiile și autoritățile? (VIDEO)
Foto: Agora.md

Ce va conține noua lege cu privire la protejarea datelor cu caracter personal, care sunt percepțiile false despre GDPR-ul UE și cât e de important ca afacerile, dar și autoritățile publice să aplice corect prevederile protecției datelor private în R. Moldova. Acestea sunt o parte din subiectele discutate azi în cadrul unui eveniment organizat de Asociația Business-ului European din Moldova (EBA) în parteneriat cu Asociația Privind Dreptul la Viață Privată (APDVP).

Potrivit lui Sergiu Bozianu, președinte APDVP, legea pe care R. Moldova o aplică în prezent se bazează pe niște directive vechi ale Uniunii Europene, care au fost abrogate și au fost înlocuite cu ceea ce azi se numește GDPR. 

Noua lege, care urmează să fie aprobată în Moldova, va eliminarea necesitatea de înregistrare a entităților în calitate de operatori de date cu caracter personal. Totodată, operatorii nu vor răspunde pentru încălcare, dacă se va demonstra că au întreprins toate măsurile necesare pentru protejarea datelor. 

Legea va menționa mai multe detalii despre cum se stochează și cum se transmit datele cu caracter personal. Totodată, aceasta va oferi și anumite instrumente cu privire la codurile de conduită, certificarea și acreditarea. Bozianu a menționat că legea prevede și amenzi dure de până la 2 mln de lei pentru companiile care vor încălca grav prevederile legii privind protecția datelor personale. 


Cătălin Aurel Giulescu, MAI România:

"Avem niște concepții greșite despre datele personale. Spre exemplu, consimțământul nu poate legitima orice fel de prelucrare a datelor personale. Nu-și are locul aici. Este importantă referirea la temeiurile juridice. Recomandarea mea este să explicați bine prelucrarea datelor, ce se întâmplă cu ele, care e scopul, care sunt consecințele, etc. (...) Dacă e să ne referim la spital, consimțământul nu trebuie cerut pentru orice. În acest caz finalitatea prelucrării nu poate fi atinsă fără participarea individului. Deci, aici e mai mult vorba de notificare, decât de consimțământ". 

Zoárd Gázmár, OTP Bank Ungaria: 

"Pentru noi a fost o mare provocare să adoptăm GDPR din considerentul că suntem o organizație mare, cu mii de angajați, milioane de clienți. Aici a trebuit să modificăm cursul lucrurilor în companie, să implicăm multe departamente, pentru ca să respectăm GDPR". 

Mariana Rufa, director executiv EBA: 

"Autoritățile publice sunt cele care dețin cele mai multe cantități de date cu caracter personal, iar noi niciodată nu cunoaștem cum ele sunt gestionate. Mă refer aici și la companiile private. Deci, elementele practice ale acestui eveniment sunt cea mai mare valoare, atât pentru business, cât și pentru autoritățile publice". 

Vezi și aceste știri
Cetățenii care revin în țară ar putea fi testați la COVID-19 direct la frontieră

Cetățenii care revin în țară ar putea fi testați la COVID-19 direct la frontieră

Doctorița decedată din cauza COVID-19 va fi reînhumată

Doctorița decedată din cauza COVID-19 va fi reînhumată

Instrumentiștii de la Moldovan National Youth Orchestra, pe scena Românii au Talent. Câți de „Da” au luat (VIDEO)

Instrumentiștii de la Moldovan National Youth Orchestra, pe scena Românii au Talent. Câți de „Da” au luat (VIDEO)

Advertoriale
Este piața imobiliară din Moldova imună la COVID-19? Cum gestionează profesioniștii situația. Interviu

Este piața imobiliară din Moldova imună la COVID-19? Cum gestionează profesioniștii situația. Interviu

Scrisoare deschisă din partea familiei Moldcell

Scrisoare deschisă din partea familiei Moldcell

„Coridor verde” în magazinele Kaufland pentru personalul medical, angajații MAI și cei ai Ministerului Apărării

„Coridor verde” în magazinele Kaufland pentru personalul medical, angajații MAI și cei ai Ministerului Apărării

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • Ruslan Cojocaru - Viziunea față de crize, educație financiară, Tucano Coffee, Oliva Verde și NOTA lui DE PLATĂ (VIDEO)
    Ruslan Cojocaru - Viziunea față de crize, educație financiară, Tucano Coffee, Oliva Verde și NOTA lui DE PLATĂ (VIDEO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Nu „mușcă” și nu e despre căsătoriile gay. Explicăm simplu ce e Convenția de la Istanbul (AUDIO)
  • PlayGround și Smart Home: Cât costă și cât durează să-ți instalezi un astfel de sistem acasă
  • Nota de Plată a designerei Olga Blanc. Despre bani, dezvoltare personală, bărbatul care o susține și succesul brandului O'Blanc (VIDEO)
  • PlayGround cu Ion Sturza: Lovitura de la Cluj, cifrele Elefant.ro și pronosticuri despre imobiliare
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • „Mi se pare Paștele în Moldova, cu tradițiile noastre, mult mai interesant”. Alexia...
  • Anastasia Zavortniuk împlinește azi 49 de ani! Iată cum au felicitat-o cei apropiați
Cele mai populare
  • 1
    Ce se întâmplă la Ștefan-Vodă? Localnicii raportează decese și medici infectați. Ministerul instituie carantină la spitalul raional
  • 2
    Șase persoane, diagnosticate cu COVID-19, în patru sate din raionul Fălești. Trei lucrează la fabrica „Kinder”
  • 3
    Ion Sturza: Dacă guvernarea mai aplică plasturi și șopârle de 2 lei, Moldova nu supraviețuiește crizei economice (VIDEO)
  • 4
    Trei întrebări „incomode” de la NTV Moldova și Accent TV pentru președintele Igor Dodon (VIDEO)
Autentificare