„E mult mai mult decât un simplu afacerist. Îl cunosc de o perioadă mult mai mare. Am primit o invitație din partea lui și nu văd nicio problemă. Fotografia a fost făcută în acest an în luna noiembrie. Nu a fost nimic legat de politică, interesele R. Moldova. A fost un interes de prietenie în baza relației pe care noi o avem. A fost o vizită pur privată”, a declarat Candu.
Amintim că deputații Partidului Democrat din Moldova Sergiu Sîrbu și Andrian Candu au apărut într-o fotografie alături de omul de afaceri Nathaniel Rothschild, fostul proprietar al Avia-Invest, compania concesionară a Aeroportului Internațional Chișinău. Democratul Sîrbu a comentat parțial cazul.

Contactat telefonic de redacția AGORA, democratul Sergiu Sîrbu a confirmat existența fotografiei și faptul că a avut loc o astfel de întâlnire. Deputatul, însă, a refuzat să dea detalii despre locul, timpul și contextul în care a avut loc întâlnirea.
„Nu a fost nimic conspiraționist. Deocamdată nu o să comentez imaginea, dar o voi face la timpul potrivit”, a spus pentru AGORA deputatul PD. Am încercat să-l contactăm telefonic și pe democratul Adrian Candu. Deocamdată nu am obținut un răspuns la apel.
AGORA a solicitat și opinia companiei ce-l reprezintă pe omul de afaceri Nathaniel Rothschild. Urmează să revenim cu un răspuns.
Acordul prin care NR Investments Ltd achiziționa 95% din compania concesionară a Aeroportului Internațional Chișinău a fost încheiat la 19 august curent între reprezentanții Avia Invest LLC și miliardarul, Nat Rothschild.
Iar la sfârșitul lunii decembrie, compania deținută de miliardarul, Nat Rothschild, anunța oficial că renunță la cele 95% din compania concesionară a Aeroportului Internațional Chișinău.
La 23 decembrie, miliardarul rus Andrei Goncearenko devine oficial noul beneficiar al companiei „Komaksavia Airport Invest”, care deține majoritatea acțiunilor „Avia Invest”.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.