Când se va ține la Chișinău a doua ediție a conferinței IT axată pe limbajul de programare Ruby

Când se va ține la Chișinău a doua ediție a conferinței IT axată pe limbajul de programare Ruby

Pe data de 4 aprilie 2020, FAF ONG împreună cu Ruby Meditation organizează Ruby Wine 2.0 - a doua ediție a conferinței dedicată limbajului de programare Ruby în Republica Moldova. Iată ce speakeri internaționali sunt așteptați la eveniment și cui este recomandată conferința. 

8 speakeri internaționali și peste 200 de participanți așteptați

O conferință IT axată pe limbajul de programare Ruby, framework-uri și noile tehnologii. Ea va găzdui, timp de o zi, discuții și prezentări remarcabile de la profesioniști pasionați de acest limbaj.

La eveniment vor fi prezenți 8 speakeri internaționali din Germania, Ucraina, Rusia și Marea Britanie și peste 200 de participanți. Speakerii vor avea la dispoziție de 40 minute pentru a dezbate subiecte inovatoare legate de limbajul de programare Ruby.

Participanții la acest eveniment vor avea posibilitatea nu doar de a primi noi cunoștințe din domeniul limbajului de programare Ruby prin prisma speakerilor internaționali, dar și de a socializa făcând conexiuni utile într-o atmosferă plăcută cu persoane din același anturaj.

Un eveniment recomandat și studenților pasionați de programare

Pentru studenții pasionați de programare și dornici de a se familiariza cu limbajul Ruby, va fi creată o sesiune paralelă condusă de profesioniști din Republica Moldova. Pe parcursul acestor sesiuni, ei vor reuși să cunoască funcționalul limbajului și să interacționeze cu persoanele din acest domeniu.

Nu ratați șansa de a participa la un eveniment grandios din acest an. Cumpără-ți biletul la eveniment și profita de un set de cunoștințe utile în programare, interacțiunea cu participanți locali ți internaționale și degustarea celor mai rafinate vinuri ale Moldovei. Poți cumpăra bilet de AICI.

Conferința este rezultatul cooperării a două organizații : FAF și Ruby Meditation.

*FAF (Filiera Anglofonă) este o organizație non-guvernamentală/non-profit cunoscută pentru aportul său la prosperarea societății IT din Republica Moldova. Este o comunitate formată din actualii studenți și alumni, care pe lângă faptul că promovează activ knowledge sharing-ul dintre generații, mai organizează Hackathoane locale și contribuie la dezvoltarea viitorilor specialiști din domeniul Ingineriei Software. *Ruby Meditation este o conferință din domeniul tehnologiilor informaționale, fondată în 2013 în Ucraina, care are loc regulat și ajută la dezvoltarea comunității Ruby.

Mai multe detalii pot fi găsite pe rubywine.org

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.