O femeie a fost extrădată din Grecia pentru traficarea a șapte moldovence în Turcia

O femeie a fost extrădată din Grecia pentru traficarea a șapte moldovence în Turcia
Foto: bluewin.ch

O locuitoare a raionului Ialoveni a fost condamnată la 16 ani închisoare, fiind obligată să achite în folosul statului cheltuielile judiciare, precum și cele legate de extrădarea sa, în sumă de 33 de mii de lei. Femeia a fost găsită vinovată de trafic de persoane și copii.

Potrivit procurorilor, în perioada anilor 2014-2016, sub pretextul unui loc de muncă bine plătit, învinuita a racolat șapte tinere din familii social-vulnerabile, printre care şi o minoră, pe care le-a transportat şi obligat să se prostitueze în Turcia. Zilnic, acestea erau obligate să presteze servicii sexuale într-un apartament din Istanbul, iar venitul era practic în totalitate colectat de inculpată.

Revenite acasă, victimele au depus plângeri, pe acest caz fiind iniţiate cauze penale.

Inculpata a fost reținută anul trecut în Grecia, după ce a fost anunțată de autoritățile Republicii Moldova în căutare internațională. La solicitarea procurorilor moldoveni, aceasta a fost extrădată, deferită justiției și trasă la răspundere penală în statul nostru.

„Fenomenul traficului de persoane se află în permanenţă în vizorul Procuraturii Generale, care sistematizează şi monitorizează informaţiile privind starea urmăririi penale pe cauzele din această categorie și care au un profund impact social-psihologic asupra victimelor. Având în vedere caracterul transnaţional al fenomenului, Procuratura Generală, de comun cu alte autorităţi, dispune de capacităţi şi mecanisme eficiente de a urmări presupuşii traficanţi şi în afara hotarelor, pentru a-i extrăda şi a-i trage la răspundere penală în conformitate cu legislaţia naţională”, a menționat Procuratura într-un comunicat.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Moldovagaz a solicitat majorarea tarifelor la gazele naturale. ANRE a anunțat că decizia va fi luată mâine

Moldovagaz a solicitat majorarea tarifelor la gazele naturale. ANRE a anunțat că decizia va fi luată mâine

Moldova intră în Cod Roșu: Toate școlile de luni trec în regim online pentru o perioadă de două săptămâni

Moldova intră în Cod Roșu: Toate școlile de luni trec în regim online pentru o perioadă de două săptămâni

Mold-street: Centrala de la Cuciurgan consumă volume mult mai mari de gaz decât cele prevăzute în contract

Mold-street: Centrala de la Cuciurgan consumă volume mult mai mari de gaz decât cele prevăzute în contract

Advertoriale
Philip Morris lansează Disrupt Camp. O competiție online pentru studenții din Moldova, Georgia și Armenia

Philip Morris lansează Disrupt Camp. O competiție online pentru studenții din Moldova, Georgia și Armenia

 Cel mai bun angajator: Compania JTI Moldova a primit titlu de „Cel mai Bun Angajator” timp 9 ani consecutiv (VIDEO)

Cel mai bun angajator: Compania JTI Moldova a primit titlu de „Cel mai Bun Angajator” timp 9 ani consecutiv (VIDEO)

 3,5 tone de produse alimentare au ajuns de sărbători la peste 400 de persoane cu ajutorul campaniei „Să fii Moș Crăciun e Simplu” (VIDEO)

3,5 tone de produse alimentare au ajuns de sărbători la peste 400 de persoane cu ajutorul campaniei „Să fii Moș Crăciun e Simplu” (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Vor reveni școlile la regimul online? Gavrilița: Gradul de alertă nu este suficient în lumina acestei contagiozități
  • 2
    Stare de urgență pentru amânarea achitării TVA și plata anticipată a compensațiilor. Soluțiile Guvernului pentru criza energetică
  • 3
    Certificatul COVID-19 și scanarea acestuia vor deveni obligatorii „în toate spațiile închise”. Ce restricții noi ar putea fi introduse
  • 4
    Se sistează activitatea zonelor de agrement și a cluburilor de noapte. Ce restricții vor fi impuse în capitală (DOC)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.