Ce este un credit de consum și la ce trebuie să fiți atenți când luați un astfel de împrumut

Ce este un credit de consum și la ce trebuie să fiți atenți când luați un astfel de împrumut
Foto: quoteInspector.com

Ce este un credit de consum, cum să luați decizia corectă și căror aspecte trebuie să le acordați o atenție sporită? Sunt câteva dintre întrebările la care au răspuns specialiștii Centrului Analitic Independent Expert-Grup, în cadrul campaniei de educație financiară „Dă sens banilor”.

Ce este un credit de consum?

Creditul de consum este un avans acordat de o instituție financiară pentru a putea face o cheltuială atunci când nu aveți destui bani. În Republica Moldova băncile și organizațiile de creditare nebancară sunt instituțiile care pot acorda credite persoanelor fizice în funcție de situația individuală a fiecăreia. Chiar dacă creditele de consum pot fi acordate sub diferite forme, totuși, elementele de bază rămân aceleași și trebuie înțelese de fiecare persoană.

Contractul de credit

Creditul este acordat în baza unei înțelegeri dintre instituția financiară și persoana fizică care apare sub forma unui contract. Există norme care stabilesc prevederile de bază ale contractului și care vă permit, la nevoie, să îl anulați. Astfel, Legea privind contractele de credit pentru consumatori stabilește informațiile care trebuie incluse în orice ofertă de creditare, cele mai importante fiind:

  • rata nominală a dobânzii și alte comisioane incluse;
  • valoarea totală a creditului; 
  • dobânda anuală efectivă;
  • durata contractului de credit;
  • valoarea totală plătibilă și valoarea ratelor lunare.

Legea prevede un termen de 14 zile în care consumatorul poate cere anularea contractului de credit. Nu sunteți obligat să vă justificați, dar trebuie să restituiți banii deja primiți, plus dobânda. De asemenea, aveți dreptul, în orice moment, de a rambursa un credit mai devreme decât prevede contractul. În acest caz s-ar putea să fiți nevoit să achitați anumite penalități, totuși, plata nu trebuie să depășească valoarea totală a dobânzilor „pierdute” efectiv de instituția financiară.

Compararea ofertelor

Compararea ofertelor de credit înainte de a lua o decizie este o etapă importantă în alegerea unui produs care vi se potrivește cel mai bine. În acest sens, DAE este un indicator extrem de util, deoarece permite ca diferite oferte de credit să fie ușor comparabile fără a avea neapărat o pregătire financiară. DAE include toate costurile unui credit - dobânda ce urmează a fi plătită, comisioanele aferente (comision de acordare; de gestionare etc.), cu excepția penalităților pentru întârzierea plăților, și le exprimă într-o singură cifră.

La ce să fim atenți 

Chiar dacă creditul de consum poate îmbunătăți confortul individual sau familial, acesta comportă anumite riscuri care pot agrava situația financiară. Cu timpul, rata dobânzii se poate modifica în sensul creșterii ratelor lunare. De asemenea, alte evenimente precum scăderea veniturilor sau pierderea locului de muncă pot afecta capacitatea de a face față plăților periodice, inclusiv a ratelor la credit. Persoanele cu venituri mici, cele cu venituri instabile sau cele cu o pregătire financiară redusă sunt cele mai vulnerabile și expuse riscului de supra-îndatorare. Prin urmare, este important de evaluat foarte atent necesitatea contractării unui credit și capacitatea de rambursare. Totodată, sistemul financiar vine cu soluții, cum ar fi asigurarea împotriva unor posibile evenimente neprevăzute (șomaj, incapacitate de muncă sau de plată etc.)

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Comunitatea Energetică Europeană salută acordul încheiat între Chișinău și Tiraspol: Va asigura prețuri accesibile la energia electrică

Comunitatea Energetică Europeană salută acordul încheiat între Chișinău și Tiraspol: Va asigura prețuri accesibile la energia electrică

Natalia Gavrilița: Depunem toate eforturile ca să ținem situația sub control și să nu admitem riscuri pentru pentru oamenii noștri

Natalia Gavrilița: Depunem toate eforturile ca să ținem situația sub control și să nu admitem riscuri pentru pentru oamenii noștri

Chișinău: Explozie de infecții respiratorii în rândul copiilor. Mai multe secții a spitalelor din capitală, reporfilate

Chișinău: Explozie de infecții respiratorii în rândul copiilor. Mai multe secții a spitalelor din capitală, reporfilate

Advertoriale
Orange Systems Academy explorat de studenţii UTM în cadrul unui stagiu de practică

Orange Systems Academy explorat de studenţii UTM în cadrul unui stagiu de practică

Anul acesta tu ești Moș Crăciun cu cardul de credit CIAO de la EXIMBANK!

Anul acesta tu ești Moș Crăciun cu cardul de credit CIAO de la EXIMBANK!

„Pământul ne hrănește, iar noi putem să îl răsplătim cu grija noastră” – lecții dedicate Zilei Mondiale a Solului (VIDEO)

„Pământul ne hrănește, iar noi putem să îl răsplătim cu grija noastră” – lecții dedicate Zilei Mondiale a Solului (VIDEO)

EMISIUNI
  • Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
    Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
Cele mai populare
  • 1
    Salariile procurorilor din R. Moldova au crescut de aproape 4-5 ori. Cum sunt remunerați cei începători și angajații din PG (GRAFIC)
  • 2
    Iran: „Poliția moravurilor” ar fi fost desființată, iar legea obligativității purtării vălului islamic ar urma să fie revizuită. UPDATE: Unele surse neagă informația
  • 3
    Prețul nucilor cu coajă pe piața moldovenească este sub 30 de lei. Se așteaptă o majorare la începutul lui decembrie
  • 4
    Ultima oră! Se reduce rata de bază până la 20%. Octavian Armașu prezintă noile decizii de politică monetară (LIVE)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.