
Chicu le-a promis ambasadorilor statelor UE că povara bugetară pentru reîntoarcerea miliardului va fi redusă
Guvernul achită anual Băncii Naționale a Moldovei aproximativ 900 milioane lei, dar urmează să fie aplicată o soluție de reducere a poverii pe buget. Asigurarea a fost oferită de prim-ministrul, Ion Chicu, în cadrul unei întâlniri cu Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene, acreditați în țara noastră.
・
Șeful Executivului le-a vorbit Ambasadorilor despre acțiunile întreprinse de Guvern în scopul implementării Acordului de Asociere RM-UE. Totodată, premierul a vorbit despre rezultatele economice ale țării noastre în anul 2019, evidențiind nivelul redus al deficitului bugetar și diminuarea datoriei publice față de PIB.
Ambasadorii au vorbit despre asistența Acordată de UE pe toate domeniile social economice, reforma sectorului justiției, aplicarea legii și investigarea cazurilor sonore. A fost menționată importanța transpunerii standardelor europene pentru a progresa în asocierea politică și integrarea economică a Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
Ambasadorii s-au referit la libertatea presei și transparenței decizionale a autorităților publice, a fost abordat subiectul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău, soluția ce se intenționează a fi aplicată pentru a reduce povara plății pentru frauda bancară, pregătirea și realizarea electoralei programate pentru 2020, evoluția în procesul de elaborare a Strategiei Naționale de Dezvoltare 2030 și condițiile în care RM beneficiază de creditul de la Federația Rusă.
Pe 10 februarie, președintele Igor Dodon a anunțat că Guvernul va elabora un proiect de lege, în urma căruia cetățenii ar urma să achite cu aproape 6 miliarde de lei mai puțin pentru returnarea banilor furați în timpul fraudei bancare. Această sumă va fi acoperită din profitul Băncii Naționale a Moldovei.
„Igor Dodon trișează în contextul campaniei electorale. Dânsul, în campania electorală din 2016, a promis anularea legii miliardului”, a comentat la scurt timp președintele fracțiunii parlamentare PPDA, Alexandru Slusari.
În luna august 2016, Guvernul Filip, prin asumare de răspundere, a adoptat pachetul de legi prin care banii dispăruți din sistemul bancar au fost transformați în datorie de stat. Ulterior, legile au fost promulgate de fostul președinte Nicolae Timofti.
Prin convertirea garanțiilor de stat în datorie publică, au fost emise obligațiuni în valoare de 13,6 miliarde de lei, pentru o perioadă de 25 de ani, cu rata efectivă a dobânzii de 5%.