Toți doritorii de a candida la Hîncești au fost înregistrați în cursă

Toți doritorii de a candida la Hîncești au fost înregistrați în cursă

Șapte candidați vor lupta pentru fotoliul de deputat ales în circumscripția nr. 38, Hîncești. Toți cei care au solicitat listele de subscripție, cu excepția lui Vlad Țurcanu, care s-a răzgândit pe parcurs, au reușit să colecteze semnăturile necesare pentru înregistrarea în cursă.

Prin urmare, au fost înregistrați următorii candidați, în ordinea apariției în buletinul de vot: Ion Mereuță (PDM), Ștefan Gațcan (PSRM), Olesea Stamate (PAS), Vitalie Balinschi (PP Șor), Dorin Chirtoacă (Blocul UNIREA), Grigore Cobzac (c. independent) și Anatolie Postolachi (PLDM).

Amintim că, inițial, opt persoane și-au anunțat intenția de a candida. Vlad Țurcanu, de la Partidul Unității Naționale, a spus însă că se retrage din cursă în favoarea lui Grigore Cobzac.

Alegerile parlamentare noi din circumscripția uninominală nr. 38, Hîncești, vor avea loc pe 15 martie 2020. Decizia a fost luată de Comisia Electorală Centrală, după ce, pe 5 decembrie 2019, Alexandru Botnari a spus că renunță atât la mandatul de deputat, cât și la cel de membru al Partidului Democrat.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.