Arhitectul-șef al raionului Căușeni, reținut de ofițerii CNA. Ar fi derulat o schemă de legalizare a construcțiilor neautorizate

Arhitectul-șef al raionului Căușeni, reținut de ofițerii CNA. Ar fi derulat o schemă de legalizare a construcțiilor neautorizate

Arhitectul-şef al raionului Ştefan-Vodă şi directorul întreprinderii municipale „Biroul de proiectări, prospecţiuni şi servicii” au fost reţinuţi de ofițerii CNA. Acţiunile lor au fost documentate timp de mai multe luni în cadrul a 17 cauze penale pornite pe trafic de influenţă şi corupere pasivă. Oamenii legii au deconspirat o schemă de legalizare a construcţiilor neautorizate în raioanele Ştefan Vodă, Căuşeni şi Anenii Noi.

Potrivit materialelor cauzei, capii reţelei identificau persoane care intenţionau să-şi perfecteze actele de recepţie finală a construcţiilor şi le propuneau ajutor contra cost. Bănuiţii pretindeau şi primeau mijloace financiare pentru a asigura setul de documente şi pentru a întocmi procesul-verbal de recepție finală a obiectivului construit neautorizat, fără a examina construcţia prin cercetarea vizuală şi analiza documentelor conţinute în Cartea tehnică a construcţiei.

Contra unor sume ce variau între 1000 şi 10 000 de lei, solicitanţii obţineau procesul-verbal de recepție finală.

Publicitate

Astfel, au fost documentate mai multe episoade în care arhitectorul-şef şi directorul întreprinderii menţionate eliberau certificate de urbanism, proiecte şi autorizaţii de construcţie pentru obiectivele edificate neautorizat. După eliberarea actelor, aceştia le sugerau beneficiarilor să aştepte câteva luni ca să creeze impresia că lucrările de construcţie ar fi fost executate în temeiul documentelor permisive, iar peste o anumită perioadă să solicite reprezentanţilor Serviciului cadastral teritorial efectuarea măsurărilor şi eliberarea certificatului privind inspectarea bunului imobil.

Prin urmare, după obţinerea certificatului privind inspectarea bunului imobil, beneficiarii urmau să se adreseze din nou la directorul „Biroului de proiectări, prospecţiuni şi servicii din raionul Ştefan-Vodă” pentru perfectarea procesului verbal de recepţie finală

Marți, ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie au efectuat percheziţii în birourile de serviciu ale bănuiţilor pentru a ridica probe relevante pentru anchetă. În urma acestor acţiuni, funcţionarii au fost reţinuţi pentru 72 de ore, fiind cercetaţi pentru corupere pasivă şi trafic de influenţă.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă până la 10 ani de închisoare.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal