
Expiră moratoriul asupra efectelor legii cu privire la cetățenia prin investiții. Litvinenco: Vom insista asupra anulării ei
Moratoriul asupra aplicării legii cu privire la acordarea cetățeniei prin investiții, care a durat două luni, urmează să expire pe 20 februarie. Deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, afirmă că în Parlament nu a fost înregistrat vreun act care ar prevedea extinderea moratoriului. Alesul afirmă că el și colegii săi vor insista asupra anulării legii.
・
Litvinenco spune că, odată cu expirarea moratoriulii, pe 21 februarie, legea va intra iarăși în vigoare și, respectiv, va produce efecte juridice.
„Inclusiv vor putea fi depuse dosare pentru a obține contra cost cetățenia Republicii Moldova. Până la acest moment în Parlament nu este înregistrată vreo inițiativă de extindere a moratoriului și nici nu am văzut vreo dorință a majorității PD-PSRM să abroge legea respectivă. Vom insista în zilele următoare (la Comisia economie, la Biroul permanent al Parlamentului și în plen) pe anularea legii despre vinderea cetățeniei Republicii Moldova. Pentru cine nu știe, această lege poate pune în pericol regimul liberalizat de vize. Înțeleg că guvernării PD-PSRM îi este în cot de aceasta. Însă cetățenilor Republicii Moldova nu”, spune deputatul.
Primul moratoriu privind dobândirea cetăţeniei prin investiţie a fost instituit pe 31 iulie pe o perioadă de patru luni, începând cu 23 august. Legea prin care acesta a fost instituit prevede că Guvernul este în drept să decidă referitor la prelungirea moratoriului pentru o perioadă de cel mult două luni.
Pe 17 decembrie 2019, Guvernul Chicu a aprobat prelugirea moratoriului, începând cu 20 decembrie 2019 și până pe 20 februarie 2020.
După ce moratoriul a fost votat, presa a descoperit că noul proprietar al capitalului majoritar „Avia Invest” ce are în concesiune Aeroportul Internațional Chișinău, Andrei Goncearenco, ar fi depus dosarul pentru a obține cetățenia R. Moldova prin intermediul programului ce prevede investiții.
Amintim că programul de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin investiție a fost lansat în noiembrie 2018. Anterior, mai mulți experți, dar și partidele din opoziție au criticat proiectul cu privire la acordarea cetățeniei moldovenești pe această cale. Spre exemplu, cei de la PAS au declarat că această lege va transforma Moldova „într-un loc al crimelor financiare”. Iar deputații din Primul Parlament au declarat că legea este „inoportună” și „păguboasă”. Democrații au respins însă toate criticile.
La momentul în care asupra programului a fost aplicat un moratoriu, erau înregistrate 34 de cereri de cetățenie, ce urmau să fie procesate.