CEC a aprobat modelul buletinelor de vot pentru alegerile parlamentare noi de la Hîncești

CEC a aprobat modelul buletinelor de vot pentru alegerile parlamentare noi de la Hîncești
Foto: sputnik.md

Comisia Electorală Centrală a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, modelul buletinului de vot pentru alegerile parlamentare noi din 15 martie 2020, în circumscripția electorală uninominală Hîncești. Astfel, concurenții electorali vor fi înscriși în buletinul de vot cu litere majuscule de aceeași mărime, aceleași caractere, în ordinea rezultată din tragerea la sorți efectuată de consiliul electoral de circumscripție.

Ulterior, va fi aprobat textul buletinului de vot, iar hotărârea va fi prezentată Comisiei Electorale Centrale, conform termenului stabilit în Programul calendaristic.

Alegerile parlamentare noi din circumscripția uninominală nr. 38, Hîncești, vor avea loc pe 15 martie 2020. Decizia a fost luată de Comisia Electorală Centrală, după ce, pe 5 decembrie 2019, Alexandru Botnari a spus că renunță atât la mandatul de deputat, cât și la cel de membru al Partidului Democrat

Șapte candidați vor lupta pentru fotoliul de deputat ales în circumscripția nr. 38, Hîncești. Toți cei care au solicitat listele de subscripție, cu excepția lui Vlad Țurcanu, care s-a răzgândit pe parcurs, au reușit să colecteze semnăturile necesare pentru înregistrarea în cursă.


Amintim că, inițial, opt persoane și-au anunțat intenția de a candida. Vlad Țurcanu, de la Partidul Unității Naționale, a spus însă că se retrage din cursă în favoarea lui Grigore Cobzac.


Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Prețurile carburanților scad sub 25 de lei. ANRE a stabilit tarifele plafon pentru mâine

Prețurile carburanților scad sub 25 de lei. ANRE a stabilit tarifele plafon pentru mâine

Contrabandă cu peste 30 vehicule motorizate și alte produse auto, de circa 11 milioane lei. Șase persoane au statut de bănuit

Contrabandă cu peste 30 vehicule motorizate și alte produse auto, de circa 11 milioane lei. Șase persoane au statut de bănuit

Atenție la sobele defecte: În ultimele 24 de ore, nouă persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon, dintre care una a decedat

Atenție la sobele defecte: În ultimele 24 de ore, nouă persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon, dintre care una a decedat

Advertoriale
Victoriabank: Unica bancă din clasamentul celor mai buni 20 de angajatori din țară (VIDEO)

Victoriabank: Unica bancă din clasamentul celor mai buni 20 de angajatori din țară (VIDEO)

Proiectul „maib recomandă” se extinde: Beneficiază de servicii de consultanță de la parteneri

Proiectul „maib recomandă” se extinde: Beneficiază de servicii de consultanță de la parteneri

Teatru Fără Nume te invită la Repetiţia cu Spectatorii

Teatru Fără Nume te invită la Repetiţia cu Spectatorii

EMISIUNI
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
    PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Compensații: Cetățenii vor fi anunțați despre categoria de vulnerabilitate energetică atribuită treptat
  • 2
    Livada fraților Stăvilă: Cum pot fructele din Moldova să crească din bani europeni (VIDEO)
  • 3
    Dodon, despre războiul declanșat de Rusia: „Niciodată n-am condamnat agresiunea cuiva. Dacă Rusia atacă Transnistria, eu am să-i condamn” (VIDEO)
  • 4
    Ucrainenii trebuie să se pregătească pentru un alt atac masiv cu rachete începând de astăzi, anunță Ministerul de Interne din țara vecină
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.