Femeile, tot mai implicate în activitățile din știință. „Secretul succesului este în motivație și capacitatea de a organiza lucrurile” (VIDEO)

Femeile, tot mai implicate în activitățile din știință. „Secretul succesului este în motivație și capacitatea de a organiza lucrurile” (VIDEO)
Foto: Agora.md

Primul pas în știință l-a făcut când a pășit pragul Universității Tehnice în calitate de profesoară la catedra de chimie. Au urmat ani lungi de cercetare, în care a fost ghidată de curiozitate și perseverență. Șefa Departamentului Oenologie și Chimie din cadrul Universității Tehnice din Moldova, Rodica Sturza, este convinsă că femeile pot face orice lucru, nu mai rău decât un bărbat. Iată ce le urează colegelor de Ziua Internațională a femeilor și fetelor în știință.

Rodica Sturza susține că i-a plăcut mereu să cerceteze, și crede că știința este un rezultat al satisfacerii necesității de cunoaștere. Așa a ajuns să activeze în domeniul chimiei, iar mai târziu în domeniul siguranței alimentelor cel viti-vinicol. Ani la rând descoperă secretele vinului.

 „Îmi place foarte mult, deoarece vinul este un sistem viu care se află în continuă modificare”, spune profesoara. Este convinsă că femeile au un loc important în știință și a observat că numărul lor este în continuă creștere

 „Actualmente, femeile au demonstrat cu prisosință că pot să facă orice lucru, nu mai rău decât un bărbat. Când eram studentă la facultatea de chimie, într-o grupă eram 20 de fete și cinci băieți. În colectivul în care activez aș spune că este jumătate la jumătate”, observă Rodica Sturza.

Și colegul său, șeful Centrului de Cercetări Oenologice, Iurie Scutaru, confirmă că lucrul alături de femei aduce rezultate frumoase; „Este o plăcere să lucrezi alături de femei inteligente, curioase, predispuse să caute niște adevăruri și niște profunzimi în intimitatea lucrurilor”

În secolul XXI, femeile au ajuns să fie recunoscute la scară mondială. Dar așa nu a fost mereu. „Erau mai puține și ajungeau cu mari sacrificii în știință fiindcă, să recunoaștem, societatea le ținea departe de instituțiile de învățământ, departe de cariera profesională”, constată bărbatul și remarcă: „Acum sunt foarte des printre cei mai valoroși savanți, cele mai diferite domenii și chiar în unele țări considerate a fi din lumea a treia, sunt niște doamne excepționale”.

 Au reușit să facă echipă, umăr la umăr cu bărbații și, acum femeile se bucură de susținerea lor.

„Colegii bărbați sunt foarte receptivi și aproape că nu au fost cazuri ca să nu-mi susțină inițiativele. Poate că uneori nu le plac inițiativele, pentru că sunt multe, dar oricum se realizează pe parcurs”, recunoaște Rodica Sturza.

În opinia sa, secretul succesului este în organizare, motivație și capacitatea de a organiza lucrurile. Iar la 11 februarie, când întreaga lume sărbătorește Ziua femeii în știință, le dorește colegelor sale:

„Aș dori să le spun să nu-și piardă niciodată cumpătul. Dacă și-au formulat ideea, și-au formulat calea spre care vor tinde, să meargă să urmeze neapărat această cale”.


La 11 februarie se marchează în întreaga lume, Ziua internaţională a fetelor şi femeilor cu activităţi în domeniul ştiinţei. Adunarea Generală a ONU a adoptat la 22 decembrie 2015 o rezoluţie privind stabilirii unei zile internaţionale dedicată recunoaşterii rolului important al fetelor şi femeilor în domeniile ştiinţei şi tehnologiei.

Vezi și aceste știri
PD și PSRM negociază guvernarea? Mai mulți deputați s-au întrunit în ședință la Parlament

PD și PSRM negociază guvernarea? Mai mulți deputați s-au întrunit în ședință la Parlament

Detalii despre procurorii care au plecat din sistem după controalele Procuraturii Generale

Detalii despre procurorii care au plecat din sistem după controalele Procuraturii Generale

Nouă polițiști de patrulare, cercetați penal pentru corupere pasivă. Au fost urmăriți de SPIA timp de șase luni (VIDEO)

Nouă polițiști de patrulare, cercetați penal pentru corupere pasivă. Au fost urmăriți de SPIA timp de șase luni (VIDEO)

Advertoriale
„VIN la Kaufland cu dragoste” - un nou eveniment de educație oenologică pentru toți oaspeții Kaufland (VIDEO)

„VIN la Kaufland cu dragoste” - un nou eveniment de educație oenologică pentru toți oaspeții Kaufland (VIDEO)

Deschide un STAR Card împreună cu cel drag la Victoriabank, iar ei te premiază!

Deschide un STAR Card împreună cu cel drag la Victoriabank, iar ei te premiază!

LuminaLED - mai mult decât lumină! Devino dealerul produselor de calitate, fabricate în Moldova

LuminaLED - mai mult decât lumină! Devino dealerul produselor de calitate, fabricate în Moldova

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Un copil de 6 ani i-a lăsat fără replică și fără al treilea Golden Buz pe jurații...
  • Bulimia și ce are cu ea Instagramul. Ce spun psihologul și nutriționistul despre efectele...
Cele mai populare
  • 1
    Bulevardul Moscovei: Un bărbat a decedat în urma unei deflagrații produse în apartamentul în care se afla
  • 2
    Ambasadorul UE în Moldova: „Progresul obținut de Guvernul precedent nu este vizbil în prezent”
  • 3
    Cinci reguli de bază ce te vor face să folosești cu încredere „” din „A”. Iată excepțiile când poți scrie „Δ
Autentificare