Moldovenii, cu încredere mai mare în moneda națională? Își păstrează rezervele în lei și se împrumută mai mult tot în lei

Moldovenii, cu încredere mai mare în moneda națională? Își păstrează rezervele în lei și se împrumută mai mult tot în lei
Foto: simbol

Atunci când vine vorba de a beneficia de serviciile unei bănci, fie de a deschide un depozit sau de a contracta un credit, moldovenii preferă să o facă în lei moldovenești în defavoarea valutei străine. Potrivit unui raport postat pe site-ul Băncii Naționale a Moldovei, în decembrie 2019, de către băncile comerciale au fost acordate circa 28 de mii de credite, în valoare de aproximativ 40 de miliarde de lei.

Cele mai solicitate tipuri de credite sunt cele de consum, numărul lor fiind de aproximativ 7.600 de credite. Acestea sunt urmate de creditele acordate pentru procurarea sau construcția unui imobil - puțin peste 500 și creditele acordate pentru activitatea de comerț (cca 270).

Însă, pentru luna decembrie nu s-au înregistrat solicitări pentru acordarea creditelor organizațiilor necomerciale, unităților administrativ-teritoriale sau instituțiilor subordonate unităților administrativ-teritoriale, instituțiilor finanțate de la bugetul de stat, Guvernului și altele.

În ceea ce privește depozitele deschise în perioada lunii decembrie, suma acestora constituie aproximativ 40 de miliarde de lei pentru depozitele acceptate în lei moldovenești și cca 28 de miliarde de lei pentru depozitele acceptate în valută străină, recalculat la cursul leului moldovenesc de la dată când a fost gestionat.

Cei mai mulți moldoveni optează pentru depozite la termen cu dobândă, care de obicei, nu permit depuneri și retrageri ulterioare până la termenul stabilit, urmate de depozite la vedere fără dobândă.

Susține AGORA

AGORA arată realitatea în care trăim, fără a o distorsiona sau a ascunde adevărul. În fiecare zi îți oferim știri adevărate și echidistante. Susține-ne să îți livrăm conținutul relevant, de care ai nevoie. Durează doar 1 minut.

Ai deja cont? Autentifică-te aici.

Vezi și aceste știri
Cât e kilogramul? De la piață, angro sau din supermarket: Prețurile la fructe și legume, diferite în funcție de locație (INFOGRAFIC)

Cât e kilogramul? De la piață, angro sau din supermarket: Prețurile la fructe și legume, diferite în funcție de locație (INFOGRAFIC)

ULTIMĂ ORĂ! Grădinițele private își reiau activitatea din 17 august (DOC)

ULTIMĂ ORĂ! Grădinițele private își reiau activitatea din 17 august (DOC)

Incendiu la Hotelul Național: Flăcările au izbucnit la etajele superioare ale clădirii (VIDEO)

Incendiu la Hotelul Național: Flăcările au izbucnit la etajele superioare ale clădirii (VIDEO)

Advertoriale
De ce copacii pot electrocuta și cum putem preveni accidentele de acest fel (VIDEO)

De ce copacii pot electrocuta și cum putem preveni accidentele de acest fel (VIDEO)

Digitally Responsible: Moldcell lansează o strategie comună de responsabilitate socială digitală

Digitally Responsible: Moldcell lansează o strategie comună de responsabilitate socială digitală

Dorești să cumperi metal, rapid și fără a sta la coadă? Acum e posibil cu BPM Сhat Bot

Dorești să cumperi metal, rapid și fără a sta la coadă? Acum e posibil cu BPM Сhat Bot

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Victor Nistorică a schimbat zeci de bilete de avion, cumpărate anual, pentru o afacere în sat, la doar zece kilometri de casă (VIDEO)
    Oameni ca tine: Victor Nistorică a schimbat zeci de bilete de avion, cumpărate anual, pentru o afacere în sat, la doar zece kilometri de casă (VIDEO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Putin a schimbat Legea Supremă? Hai și noi! Cum a apărut ideea reformei constituționale (AUDIO)
  • Oameni ca tine: Adelina Dodon - femeia care își îndulcește cariera academică cu deserturi cu gust de copilărie (VIDEO, FOTO)
  • Sergiu Litra, despre cum să îți crești afacerea pe timp de COVID-19, să produci bere în R. Moldova, termen de valabilitate și furtul miliardului | Nota de Plată
  • Podcastul „Bilet în Parlament”. Un an fără Plahotniuc. Din coordonatorul țării în bau-bau-ul politicii moldovenești (AUDIO)
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Cristofor Aldea-Teodorovici a devenit tată! Artistul și-a numit copilul în cinstea mamei sale...
  • #ProfesoriCOOL Maria Puțuntică Stoian. În viața de pedagog totul e ca la...
Cele mai populare
  • 1
    Protestele în Belarus continuă. Mii de cetățeni au împărțit flori și îmbrățișări mascaților. Lukașenko: „Să stau și să aștept în timp ce Minsk este întors cu capul în jos? (FOTO)
  • 2
    Informațiile privind accesul moldovenilor pe teritoriul altor state au fost actualizate (DOC)
  • 3
    Vladimir Putin oferă americanilor vaccinul anti-COVID-19. SUA: „Nu este deschisă progreselor medicale făcute în Rusia”
  • 4
    Lukaşenko: „Trebuie să îl contactez pe Putin. Ameninţările nu mai vizează doar Belarusul”
Autentificare
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.