După șase ani: Fondatorii AGORA spun cum și de ce au deschis o „piață publică” în Moldova

După șase ani: Fondatorii AGORA spun cum și de ce au deschis o „piață publică” în Moldova
Foto: Agora.md

Acum șase ani, cel puțin cinci oameni din Chișinău aveau furnicături în stomac și gâdilici la tălpi. Asta pentru că, deși aveau o experiență de dezvoltare a unui business media în Republica Moldova și știau că nu e tocmai domeniul în care banii vin cu sacii, s-au aventurat să mai împuște cu un site. Au ales inițial o nișă, dar apoi și-au dat seama că e cam îngustă pentru public și au devenit generaliști. Apoi, cei doi bărbați manageri au cedat cârma femeilor. Sper că ați recunoscut povestea. Acum șase ani, cei cinci se pregăteau de lansarea AGORA. I-am întrebat azi pe fondatorii portalului, unii dintre ei încă parte a boardului de manageri, ce înseamnă pentru ei AGORA și dacă  le-au îndreptățit așteptările după șase ani de activitate pe piața media din țara noastră. 

Dumitru Ciorici, fondator, manager Dezvoltare Interakt Media

„Încă din anul 2010 mi-am dorit să avem în portofoliul afacerilor noastre un site de business. Am reușit să transformăm acest plan în realitate abia patru ani mai târziu, când am reușit să stabilizăm financiar compania și să investim în conținut businees, mai calitativ, analitic. Așa s-a născut AGORA - din dorința de a oferi materiale jurnalistice calitative, emisiuni video într-un studio modern, apropo - una din primele redacții online din R. Moldova cu un studio video modern. Azi, sunt mândru că această platformă e casa unor jurnaliști onești, locația din rețeaua Internet pentru cititorii care caută să se informeze dintr-o sursă credibilă, corectă, rapidă - dar care are planuri foarte mari pentru viitorul apropiat. Stați aproape!”

Sergiu Galușca, fondator

„Mă bucur că ceea ce am creat acum șase ani s-a menținut și s-a dezvoltat. Iubesc AGORA nu pentru că sunt unul dintre fondatori, ci pentru că face un lucru foarte important pentru țara asta mică. AGORA era piață publică a orașelor din Grecia antică. La intrarea în Acropola din Atena scrie și astăzi: „Democrația a început de aici”. Unul din cele mai importante elemente ale democrației era piața, AGORA, locul unde marii gânditori ieșeau în stradă și vorbeau cu lumea. Acolo s-a născut democrația și acest lucru vreau să-l văd și în continuare în proiectul notru. Noi promovăm democrația, libertatea de exprimare. Asta e important. Acest proiectul întruchipează toate caracteristicile generației și societății noastre: schimbările care au loc, greutățile prin care trecem, idealurile la care aspirăm și, de ce nu, emanciparea femeilor. AGORA e condusă astăzi, aproape în totalitate, de femei.”

Vasile Galușca, fondator

„Pentru mine, AGORA este un jurnalism de calitate, fără compromis. În spatele acestui proiect stă o idee sinceră de a dezvolta o platformă de informare și, de ce nu, de educație. Timp de șase ani, ne-am apropiat semnificativ de scopul proiectului. Fapt datorat în întregime echipei AGORA. Pe de altă parte, trebuie să recunosc că încă mai avem mult de lucru, ceea ce reprezintă o adevărată provocare.”

Tudor Darie, fondator

„În momentul lansării ne-am propus ca AGORA să devină cea mai credibilă instituție media din Moldova. Admir dedicația și efortul echipei AGORA, care muncește zi și noapte pentru ca oamenii să afle adevărul. În calitate de fondator, mă străduiesc să protejăm jurnaliștii de la presiunile politice ca ei să aibă libertatea editorială. Ce ține de așteptările mele, întotdeauna este loc pentru mai bine, de asta am să spun că mai avem de muncit ca să ne îndeplinim misiunea. Să reușim să fim mai rapizi, cu informații calitative și imparțiale, de care au nevoie vizitatorii noștri ca să poată lua cele mai importante decizii în viața de zi cu zi.”

Victoria Dumbravă, fondatoare, editoare-șefă

„Off. Ce înseamnă pentru mine AGORA? Altă întrebare, dacă se poate. Eu compar acest proiect cu o casă, construită în timp, cu un fundament solid, pereți siguri și acoperiș fără găuri. Nu e un proiect care a crescut ușor și nici nu am finisat construcția încă. Sunt mândră de imaginea și încrederea pe care am reușit să ne-o câștigăm în timp. Nu pot spune că suntem site-ul de știri din Republica Moldova cu cel mai mare trafic, dar audiența pe care o avem ne diferențiază de mulți. Am creat o comunitate a noastră pe care o creștem continuu. Dacă suntem căutați atunci când se vor a face anunțuri importante, pentru că e credibil să apari pe AGORA, înseamnă că totuși contăm. Dincolo de ce se vede, pentru mine e extrem de importantă acea parte din AGORA care nu e atât de vizibilă. Oamenii care muncesc zi de zi la acest proiect, felul în care ne organizăm activitatea, obiectivele ce ni le stabilim și toată chimia noastră internă. Aici e locul unde mi-am dezvoltat calitățile de lider. Dar, hai să vorbim mai multe la AntiConferință. Acolo îi vei vedea și cunoaște pe cei ce fac AGORA zi de zi. Nu jurnaliștii, dar oamenii din această redacție.”


Echipa AGORA a decis să spargă gheața la prima ediție, numită The Newsroom.

Victoria Dumbravă, Felicia Nedzelschi, Adriana Făureanu, Capitolina Turculeț, Dumitru Ciorici, Irina Harea-Mardari, Irina Soltan și Irina Ghelbur. Aceștia sunt oamenii care își vor depăși fricile și vor urca în scenă.

Poți vedea AICI ce vei afla de la jurnaliști, dacă vii la AntiConferință, pe 18 februarie, la ora 18:30, la Teatrul Național Satiricus Ion Luca Caragiale.

Mai multe detalii găsești pe pagina de Facebook a evenimentului. Le mulțumim partenerilor pentru susținere: AccesImobilEngystolMoldova Agroindbank.

Biletele pot fi cumpărate pe iticket.md.

Vezi și aceste știri
PD și PSRM negociază guvernarea? Mai mulți deputați s-au întrunit în ședință la Parlament

PD și PSRM negociază guvernarea? Mai mulți deputați s-au întrunit în ședință la Parlament

Detalii despre procurorii care au plecat din sistem după controalele Procuraturii Generale

Detalii despre procurorii care au plecat din sistem după controalele Procuraturii Generale

Nouă polițiști de patrulare, cercetați penal pentru corupere pasivă. Au fost urmăriți de SPIA timp de șase luni (VIDEO)

Nouă polițiști de patrulare, cercetați penal pentru corupere pasivă. Au fost urmăriți de SPIA timp de șase luni (VIDEO)

Advertoriale
„VIN la Kaufland cu dragoste” - un nou eveniment de educație oenologică pentru toți oaspeții Kaufland (VIDEO)

„VIN la Kaufland cu dragoste” - un nou eveniment de educație oenologică pentru toți oaspeții Kaufland (VIDEO)

Deschide un STAR Card împreună cu cel drag la Victoriabank, iar ei te premiază!

Deschide un STAR Card împreună cu cel drag la Victoriabank, iar ei te premiază!

LuminaLED - mai mult decât lumină! Devino dealerul produselor de calitate, fabricate în Moldova

LuminaLED - mai mult decât lumină! Devino dealerul produselor de calitate, fabricate în Moldova

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Un copil de 6 ani i-a lăsat fără replică și fără al treilea Golden Buz pe jurații...
  • Bulimia și ce are cu ea Instagramul. Ce spun psihologul și nutriționistul despre efectele...
Cele mai populare
  • 1
    Bulevardul Moscovei: Un bărbat a decedat în urma unei deflagrații produse în apartamentul în care se afla
  • 2
    Ambasadorul UE în Moldova: „Progresul obținut de Guvernul precedent nu este vizbil în prezent”
  • 3
    Cinci reguli de bază ce te vor face să folosești cu încredere „” din „A”. Iată excepțiile când poți scrie „Δ
Autentificare