Diacov, către ACUM și PSRM: „Încep să pierd simțul umorului ascultându-vă. Nu încercați să șmecheriți”

Diacov, către ACUM și PSRM: „Încep să pierd simțul umorului ascultându-vă. Nu încercați să șmecheriți”

„Încep să pierd simțul umorului ascultându-vă. Nu încercați să șmecheriți”. Așa s-a adresat președintele fracțiunii parlamentare PDM, Dumitru Diacov, către deputații ACUM și PSRM. Asta după ce aceștia au insistat asupra votării unei declarații „privind dosarele politice ale persoanelor persecutate de către regimul oligarhic”.

„Avem multe persoane care sunt plimbate prin instanța de judecată. Atât timp cât tergiversăm examinarea și votarea acestei declarații, oamenii aceștia suferă”, a declarat deputatul PPDA Liviu Vovc, după ce socialiștii au propus amânarea examinării proiectului.

„Susțin ideea în sine, că Parlamentul trebuie să dea un mesaj puternic justiției, că nu trebuie să aibă loc dosare la comandă politică. Dar vrem ca proiectul să fie susținut de toți deputații din Parlament. Urmează să avem discuții și pe marginea textului, astfel încât să avem susținere largă”, a explicat socialistul Vlad Batrîncea.

Publicitate

„Acest proiect de lege este important pentru societate. A fost semnat de deputați din trei fracțiuni. Nu sunt vizați colegii de la PDM, este vorba de un fost regim. Trebuie să dăm semnal societății din partea Parlamentului că asemenea lucruri nu se vor mai întâmpla, nu e vizat un deputat sau altul, este vorba de un regim care și-a bătut joc de cetățeni”, a continuat deputatul PPDA Vasile Năstase.

„Dacă se dorește să se facă un lucru bun, se poate reuși și azi. Haideți să nu ne ascundem după deget, ce presupune consens larg? Și azi justiția deschide noi dosare care ridică semne de întrebare”, a adăugat deputatul PAS Mihail Popșoi.

„În ultimul timp încep să pierd simțul umorului ascultându-vă pe voi aici în parlament”, a intervenit Dumitru Diacov.

„Toată lumea e împotrivă ca în Republica Moldova să există deținuți politici și dosare politice. Mă bucur că acum și o fracțiune, și alta au ajuns cred că sub influența vizitelor de la Strasbourg. Eu am fost mai demult la Strasbourg și m-am convins de asta. Voi ne prindeți pe coridoare, ne trageți prin cabinete, hai să mai discutăm, să ne înțelegem, și unii, și alții, depinde la ce etaj ești. Dar pe ascuns apar niște idei de declarații. La prima vedere ideea pare bună, dar când citești, vezi șmecheria voastră clasică. Nu încercați să șmecheriți. Dacă încercăm să luptăm cu niște fenomene, haideți să o facem împreună”, a spus democratul.

Iar deputatul fracțiunii Partidului Șor Denis Ulanov a menționat: „Vreți să faceți o declarație politică, astfel cum ați făcut declarația privind capturarea statului. Să încetăm să ne ocupăm cu demagogie politică, o să fie sau nu o declarație, nimic nu o să se schimbe”.

...

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal