Municipalitatea a semnat un memorandum cu reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie. Potrivit primarului general, Ion Ceban, scopul parteneriatului este de a întreprinde măsuri noi pentru promovarea și susținerea agenților economici.
„Urmează să facem împreună mai multe evenimente care vor avea loc în Chișinău și peste hotarele țării. Vrem să promovăm cultura noastră și agenții economici în alte orașe”, a menționat Ceban.
Președintele Camerei de Comerț și Industrie, Sergiu Harea, a declarat la rândul său că această colaborare cu administrația locală e foarte importantă pentru dezvoltarea economică a orașului.
„Ceea ce facem noi cu primăria e un lucru foarte important. În ceea ce privește codul fiscal sunt două domenii, taxe și impozite internaționale și cele locale. Discuțiile și transparența în adoptarea, astfel încât să avem facilități pentru domeniul de afaceri este foarte important. Până acum astfel de discuții cu mediul de afaceri nu au avut loc. Când vine un investitor local sau străin, el așteaptă susținere de la autoritatea locală”, a declarat președintele Camerei de Comerț și Industrie, Sergiu Harea.
Precizăm că ieri Primăria Chișinău a semnat un memorandum cu Asociația Companiilor din domeniul TIC privind dezvoltarea sistemului de digitalizare a serviciilor publice și dezvoltarea soluțiilor de SMART CITY.