Modificări în componența unor comisii parlamentare permanente, aprobate de Parlament

Modificări în componența unor comisii parlamentare permanente, aprobate de Parlament
Foto: parlament.md


Parlamentul a operat modificări în componența nominală a unor comisii parlamentare permanente. Asta în contextul în care în Legislativ au acces noi deputați, a argumentat președintele Comisiei parlamentare juridică, numiri și imunități, Vasile Bolea.

Astfel, prin hotărârea aprobată în cadrul ședinței plenare de joi, deputata PDM Svetlana Rotundu a devenit membră a Comisiei administrație publică, iar Alexandru Botnari, care a reprezentat aceeași fracțiune și și-a depus anterior mandatul de deputat, a fost exclus din componența acesteia.

Socialista Marina Rădvan a înlocuit-o pe Alla Pilipețcaia în funcția de membră a Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media. Pelipețcaia a devenit secretară la Comisia de control al finanțelor publice.

De asemenea, membru al Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a devenit democratul Radu Rebeja, substituind-o pe Svetlana Rotundu.

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Certificat COVID obligatoriu pentru profesori, în Israel. Dascălii care nu-l vor prezenta nu vor mai putea preda și nici nu vor primi salariu

Certificat COVID obligatoriu pentru profesori, în Israel. Dascălii care nu-l vor prezenta nu vor mai putea preda și nici nu vor primi salariu

Directorul Promo-Lex, Ion Manole, despre noua Avocată a Poporului: „A fost un vot simplu, plictisitor și antidemocratic”

Directorul Promo-Lex, Ion Manole, despre noua Avocată a Poporului: „A fost un vot simplu, plictisitor și antidemocratic”

Autoritățile anunță 1.215 cazuri noi de COVID-19, confirmate în R. Moldova

Autoritățile anunță 1.215 cazuri noi de COVID-19, confirmate în R. Moldova

Advertoriale
Vino să asculți în premieră piesele noi de pe albumul ACASĂ la concertul Irinei Rimes de la Teatrul Verde

Vino să asculți în premieră piesele noi de pe albumul ACASĂ la concertul Irinei Rimes de la Teatrul Verde

Celebrăm Viața - un eveniment istoric în Programul „În Brațele Mamei” (FOTO)

Celebrăm Viața - un eveniment istoric în Programul „În Brațele Mamei” (FOTO)

PayPal Business – în premieră în Republica Moldova, doar la Victoriabank

PayPal Business – în premieră în Republica Moldova, doar la Victoriabank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Un nou post de televiziune va apărea pe piața mediatică din Republica Moldova
  • 2
    Italia: Certificatul verde devine obligatoriu pentru toți angajații. Cei care nu îl au vor pierde bani din salariu
  • 3
    Conducere nouă la punctul de frontieră Leușeni: Radu Zănoagă - șef, Natalia Donțova - șefă adjunctă
  • 4
    Maia Sandu de la tribuna ONU: „Republica Moldova este un stat angajat pentru pace”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.