Marcel Lazăr revine la pianul din întuneric. În Sala cu Orgă se vor stinge luminile și va răsuna muzica clasică

Marcel Lazăr revine la pianul din întuneric. În Sala cu Orgă se vor stinge luminile și va răsuna muzica clasică

La 23 februarie, în prag de Dragobete, de la ora 18:00 în Sala cu Orgă se va stinge lumina, iar pianistul Marcel Lazăr va readuce la viață piese de J.Brahms,L.v.Beethoven, F.Chopin, și alții.

Scopul concertului pe întuneric este de a diminua receptorii vizuali și de a ne concentra mai mult pe cei auditivi. Întuneric fiind analizăm mai puțin ce se întâmplă în jur și ne concentrăm mai mult pe ce auzim. Tot în întuneric putem să intrăm mai ușor într-o stare meditativă.

Publicul este invitat începând cu orele 17:30 pentru a savura un pahar de vin și expoziția pictorului Petru Raiu din Sala cu Orgă. Iar de la 18:00, după ce se stinge lumina și telefoanele mobile să plutim pe aripile imaginației.


Marcel Lazăr s-a născut la Chișinău, a studiat pianul la Liceul de muzică Ciprian Porumbescu, apoi și-a continuat studiile la Cluj, Salzburg și București. În 2015 împreună cu prietenii lui a fondat festivalul de muzică Moldo Crescendo, iar în 2017 a apărut idea concertului pe întuneric, care se bucură de mult success.

Biletele se pot procura online, aici: https://iticket.md/event/ticket/concert-pe-intuneric

Și fizic în rețeaua iTicket.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Rusia întrerupe aprovizionarea cu gaze a Italiei din cauza „unei probleme cu operatorul austriac”

Rusia întrerupe aprovizionarea cu gaze a Italiei din cauza „unei probleme cu operatorul austriac”

Mai multe explozii s-au produs la o bază aeriană din Crimeea (VIDEO)

Mai multe explozii s-au produs la o bază aeriană din Crimeea (VIDEO)

O coloană de mașini a fost atacată în regiunea Harkov. 24 de persoane au murit, dintre care 13 copii

O coloană de mașini a fost atacată în regiunea Harkov. 24 de persoane au murit, dintre care 13 copii

Advertoriale
„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Cine aduce cei mai mulți bani în Bugetul Public Național. TOP cei mai mari contribuabili din R. Moldova
  • 2
    MoldovaGaz a primit de la Gazprom confirmarea parțială a volumelor pentru luna octombrie. Livrările au fost limitate cu peste 30%
  • 3
    Consulatul rus din New York a fost vandalizat cu vopsea roșie (FOTO, VIDEO)
  • 4
    Vladimir Putin a semnat un decret privind recrutarea de toamnă
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.