
Avocatul poporului: Statul încalcă drepturile omului atunci când vrea să pună stop pe reducerea pedepselor celor deținuți în condiții proaste
Avocatul poporului, Mihail Cotorobai își exprimă nedumerirea în legătură cu faptul că Oficiul Avocatului Poporului, în calitate de instituție națională pentru drepturile omului, nu a fost consultat atunci când s-a decis suspendarea aplicării reducerii pedepsei condamnatului deținut în condiții precare. Mai mult, acesta solicită Parlamentului Republicii Moldova să nu susțină inițiativa Guvernului.
・
Avocatul poporului consideră că această decizie va avea un impact negativ asupra drepturilor omului așa cum persoanele aflate în detenție „vor fi nevoite să suporte condițiile degradante și inumane pe perioade îndelungate din cauză că statul nu este capabil să le asigure condiții adecvate în locurile privative de libertate”, se arată într-un comunicat.
Totodată, Cotorobai apreciază declarația ministrului Justiției, Fadei Nagacevschi precum că „din detenție sunt eliberați criminali, recidiviști” ca fiind un fals ce duce în eroare opinia publică dat fiind că printre deținuții care cad sub incidența mecanismului compensatoriu sunt și persoane care au săvârșit infracțiuni mai puțin grave, cum ar fi cele economice, implicarea în accidente rutiere.
Avocatul Poporului amintește de faptul că dreptul de a nu fi supus la tortură, tratamente inumane şi degradante este un drept intangibil, nefiind permis a i se aduce limitări nici măcar în circumstanţe care pot pune în pericol suveranitatea naţională, aspect care îl diferenţiază de majoritatea drepturilor protejate de Convenţie.
Totodată, se accentuiază că aproape toate penitenciarele sunt de o arhitectură veche, de organizare sovietică și neadaptate detenției omului ca atare. Spațiile mari (de tip barac) influențează atât asupra respectării regimului de detenție de către deținuți, sănătății, cât și capacității lor de a participa la programele de resocializare.
În acest context, datele arată că din 1997 până în prezent, Curtea Europeană a constatat 151 din 597 de violări în temeiul art.3 admise de către Republica Moldova, iar din bugetul de stat au fost alocate cca 2 mln de euro pentru condamnările statului la CEDO.
Amintim că actualul mecanism, care prevede reducerea pedepsei în cazul detenției în condiții precare, a devenit funcțional la 1 ianuarie 2019. De atunci, au fost înregistrate în instanță 5.372 de plângeri din partea deținuților, care au cerut aplicarea acestei prevederi. În contextul în care în penitenciare sunt aproximativ 6.700 de pușcăriași, Ministerul Justiției a catalogat aceste date drept alarmante.
Guvernul a venit cu inițiativa de a modifica mecanismul. Dacă proiectul va fi votat și de deputați, Executivul se obligă să prezinte Parlamentului, până la 1 septembrie 2020, un nou mecanism compensator perfecționat.