
„Tabletele nu-s ale deputaților, ci ale plenului”. Secretarul general al Parlamentului explică pentru ce se cumpără noile gadgeturi
Deputații moldoveni nu vor putea refuza tabletele pe care le-a cumpărat Parlamentului, pentru vot electronic, pentru că acestea ... nu sunt ale lor, ci ale plenului. Asta spune secretarul general al Parlamentului, Adrian Albu. Albu a ieșit într-o conferință de presă pentru a spune că Legislativul a încercat să primească gadgeturile, anterior, printr-o donație, însă acest lucru nu a fost posibil. Potrivit lui, cumpărarea tabletelor va economisi banii contribuabililor pe termen lung, sporind și transparența decizională.
・
Adrian Albu a amintit că procesul modernizării Parlamentului și sistemului de vot s-a decis încă în 2017.
„Selectarea agentului dezvoltator a fost în gestiunea PNUD, secretariatul neavând nicio atribuție. A fost selectată compania dezvoltatoare Next Sense. Suma planificată pentru implementare era de 433.970 de dolari. Softul prevede e-voting, componenta site-ului nou al Parlamentului, care va fi mult mai transparent, și gestionarea documentelor în format electronic”, a explicat Albu.
Potrivit oficialului, fiindcă tabletele sunt o componentă hard, ele nu puteau fi parte dintr-un grant acordat pentru software.
„Am căutat ca ele să fie sponsorizate sau să fie donate. Din păcate nu s-a reușit să primim un răspuns de la parteneri. Noi am căutat în buget să procurăm aceste tablete din fonduri proprii. S-a organizat o licitație deschisă, dar pentru că agentul economic ne-a spus că el nu reușește să livreze tabletele, am transferat licitația”, a mai punctat Albu.
„Tabletele acestea nu sunt procurate pentru deputați, ci pentru plen, asta e important pentru procesul legislativ. În timp, ne putem dezice de hârtie, de toner, de scaner. Regretăm că oamenii care fac critici nu văd că în timp putem face economii și de la contribuabili nu se vor mai lua bani. Unii deputați spuneau că nu au nevoie de tablete - asta e incorect. Alții mai spuneau că vor instala programul la laptopuri... Softul este pentru Legislativul actual și cele care vor veni. Ele necesită protecție, pentru ca să nu fie apoi acuzații că se falsifică voturile”, a mai adăugat secretarul general al Legislativului.
Potrivit lui, tabletele trebuie să fie livrate până la finele lunii martie. „Agentul economic a spus că reușește. Dacă nu avem garanția că nu se va întârzia, să nu facem licitație deloc? Se planifică pe 31 martie să fie dat în exploatare. Dacă se va întârzia puțin, să nu dați știri că e o bombă. E un proces lucrativ”, a mai îndemnat Albu presa.
Amintim că „Fors-Computer” SRL a câștigat licitația de procurare a tabletelor pentru deputați, ofertă în valoare de 2 249 625 lei. Conform Parlamentului, tabletele sunt necesare pentru implementarea sistemelor e-Parlament și e-vot.
Într-un final, fiecare tabletă va costa circa 20.400 de lei. Tabletele vor fi montate în sala de plen și nu vor fi mobile, precizau, mai devreme, reprezentanții Parlamentului.