SUA: Un băiețel de cinci ani și-a salvat dintr-un incendiu întreaga familie

SUA: Un băiețel de cinci ani și-a salvat dintr-un incendiu întreaga familie

Un băieţel de cinci ani din statul american Georgia a reuşit să îşi salveze întreaga familie în timpul unui incendiu izbucnit în timpul nopţii. În ciuda vârstei, el nu a intrat în panică, iar curajul său i-a uimit chiar şi pe pompieri, scrie Digi24.

Noah este unul dintre cei opt membri ai familiei care dormea atunci când a izbucnit focul.

Micuţul era în cameră cu sora lui de doi ani. S-a trezit, a sărit din pat, a apucat-o de mână pe fetiţă şi au ieşit împreună din casă printr-o fereastră deschisă, singura ieşire disponibilă la acel moment.

Publicitate

Nu s-a oprit aici, ci s-a întors să ia câinele familiei pe care l-a scos în siguranţă din casă.

Apoi, băieţelul a alergat la unchiul său, pentru a cere ajutor. Împreună, au alertat restul familiei, astfel că toată lumea a fost, în final, în siguranţă.

Şeful departamentului de pompieri din Bartow, Georgia, a declarat pentru CNN că a mai văzut copii care au reuşit să îşi alerteze familiile în cazuri similare, dar a calificat ca fiind „uluitor” ce a făcut băieţelul de cinci ani.

Bunicul lui Noah a transmis un mesaj în care a scris că toata lumea a fost salvată graţie băieţelului.

„Dacă nu ar fi fost Noah, s-ar putea să nu mai fi fost noi aici astăzi”, a scris bătrânul.

Departamentul de pompieri din județul Bartow a anunţat că Noah va primi titlul de pompier onorific al Bartow și că îi va fi conferit un premiu rezervat de obicei salvatorilor profesioniști.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal