Cetățenii UE vor trebui să mai aștepte eliminarea tarifelor roaming

Cetățenii UE vor trebui să mai aștepte eliminarea tarifelor roaming
Foto: mobilenetworkcomparison

Cu toate că au existat promisiuni pe marginea acestui subiect de la Comisia Europeană, se pare că cetățenii UE vor mai aştepta câţiva ani până la eliminarea tarifelor de roaming. Asta cu toate că propunerea respectivă a venit din partea Comisiei Europene şi avea toate ingredientele pentru a se materializa, scrie playtech.ro.

Pentru mult timp s-a crezut că 2016 va fi anul începând cu care nu va mai conta în ce ţară suntem, deoarece costurile convorbirilor telefonice vor fi identice. Se pare însă că vom fi nevoiţi să mai aşteptăm câţiva ani până la aplicarea acestui proiect la scară largă.

În mod evident, întârzierile sunt cauzate de operatorii de telefonie care continuă să insiste pe faptul că sunt nevoiţi să taxeze utilizatorii când aceştia migrează la pentru câteva ore sau câteva zile pe o reţea străină. În contextul în care operatori precum Vodafone, Orange, T-Mobile, Telefonica sau Telenor activează în foarte multe teritorii, argumentul anterior nu ar trebui să funcţioneze în permanenţă, dar se pare că noi nu putem influenţa situaţia.

În altă ordine de idei, tarifele de roaming au înregistrat o scădere constantă în ultimii ani până la praguri din ce în ce mai decente. În plus, există planuri şi pentru următoarea perioadă ca preţurile practicate în afara graniţelor să scadă în continuare. Din păcate, până la scenariul ideal în care vom putea vorbi nestingheriţi la telefon, indiferent unde ne aflăm, va trebui să mai aşteptăm până în 2018.

Sprijină redacția Agora cu 160 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Reprezentantul Marinei Tauber la CEC: „Candidata rămâne  în cursă”

Reprezentantul Marinei Tauber la CEC: „Candidata rămâne în cursă”

Acțiunile autorităților statului în problema concesionării Aeroportului Internațional, examinate de CSS

Acțiunile autorităților statului în problema concesionării Aeroportului Internațional, examinate de CSS

Ultima oră! Instanța de judecată  a decis scoaterea Marinei Tauber din cursa pentru Primăria Bălți

Ultima oră! Instanța de judecată a decis scoaterea Marinei Tauber din cursa pentru Primăria Bălți

Advertoriale
Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

La bancomatele maib cumperi și vinzi valută la cel mai bun curs 24/7

La bancomatele maib cumperi și vinzi valută la cel mai bun curs 24/7

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Exercițiu teoretic: Ce se întâmplă cu alegerile de la Bălți, dacă Tauber este exclusă din cursă. Răspunsul lui Postică
  • 2
    Ședința unde se decide soarta candidatei Partidului Șor la Bălți: Dosarul, strămutat la Curtea de Apel
  • 3
    Cum va decurge turul II la Bălți în cazul în care Tauber va fi exclusă. Opinia Asociației Promo-LEX
  • 4
    Diaconul Ghenadie Valuța, exclus din rândurile clerului Mitropoliei Moldovei
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.