VIDEO. Fără ședințe plenare în această săptămână. Ghimpu: Apar fisuri

VIDEO. Fără ședințe plenare în această săptămână. Ghimpu: Apar fisuri
Foto: Agora/Constantin Grigoriță

Parlamentarii nu se vor întruni în ședință plenară în această săptămână. Cel puțin asta declară liderul PL, Mihai Ghimpu. Potrivit lui, nici ședința Biroului permanent nu va avea loc.  

„Ați auzit că Parlamentul nu se întrunește în ședință în această săptămână? Nici Biroul nu va fi. Înseamnă că apar fisuri”, a declarat Ghimpu în cadrul emisiunii Politica de la TV7.

Informația că în această săptămână nu vor avea loc ședințe plenare a fost confrimată și de liderul socialist Igor Dodon. 

„Suntem la sfirsitul trim I al a. 2015, țara este fără politică fiscală și fără buget, agricultorii sunt la pământ fără nici o susținere din partea statului și nu au cu ce începe lucrările de primăvară, în domeniul protecției sociale se confirmă probleme sistemice cu neachitarea la timp a pensiilor si ajutoarelor sociale, este evidenta instabilitatea pe piata valutara si cea bancara, insa majoritatea parlamentara (PLDM, PD si PCRM) nici nu are de gind sa se apuce de lucru. Concluzie - guvernarea este in panica. Nu stiu ce sa faca. Situatia din sectorul bugetar si cel bancar necesita masuri urgente, reforme care nu pot fi implimentate din considerente de lipsa de profesionalism si constringeri subiective din partea regimului oligarhic care controleaza fiecare miscare a acestei guvernari. Cu regret vor suferi si mai mult cetatenii Republicii Moldova”, a scris Dodon pe Facebook.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Un fost șef al unei întreprinderi de stat și-ar fi achiziționat o insulă în Marea Mediterană

Un fost șef al unei întreprinderi de stat și-ar fi achiziționat o insulă în Marea Mediterană

PA și CNA ar putea fi comasate. Detaliile oferite de președintele Parlamentului

PA și CNA ar putea fi comasate. Detaliile oferite de președintele Parlamentului

Alexandrei Conunova așa și nu i-a fost returnată vioara:  „Mă simt hărțuită de propria țară”

Alexandrei Conunova așa și nu i-a fost returnată vioara: „Mă simt hărțuită de propria țară”

Advertoriale
Cum începem slăbitul sau de ce după sărbători organismul are nevoie de o detoxifiere

Cum începem slăbitul sau de ce după sărbători organismul are nevoie de o detoxifiere

Fii mai aproape de cei dragi cu sistemul de remiteri INTELIEXPRESS de la maib

Fii mai aproape de cei dragi cu sistemul de remiteri INTELIEXPRESS de la maib

„Colțunaș cu halva”. Rețetele lui Dumitru Boicu drept omagiu adus familiei sale, la Artizanii Gustului (VIDEO)

„Colțunaș cu halva”. Rețetele lui Dumitru Boicu drept omagiu adus familiei sale, la Artizanii Gustului (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! Percheziții în biroul șefului Direcției generale urmărire penală a CNA, Ghenadie Tanas
  • 2
    SUA s-au înțeles cu Germania să închidă gazoductul Nord Stream 2 dacă Rusia invadează Ucraina (Reuters)
  • 3
    Diaconul Ghenadie Valuța cere o nouă ședință de Judecată bisericească: „Ceea ce e scris, eu n-am făcut, după memoria mea. Trebuie să fii dement să-ți pui în pericol cariera și familia”
  • 4
    Partidul Șor nu va mai primi alocații de la stat în anul 2022
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.