Veteranii celui de-al doilea Război Mondial vor primi medalii comemorative

Veteranii celui de-al doilea Război Mondial vor primi medalii comemorative
Foto: 9mai.wallpaper

Proiectele de lege privind planul de acțiuni prioritare cu privire la pregătirea ci celebrarea „celei de-a 70-a aniversare de la Victoria poporului sovietic în Marele Război pentru Apărarea Patriei” au fost aprobate de Guvern. La acest subiect au fost incluse ratificarea a două hotărâri ale consiliului șefilor de state a CSI, dar și instituirea unei medalii jubiliare cu această ocazie, informează Agora. 

Tratatul semnat prevede o serie de acțiuni dedicate acestei aniversări precum parade, conferințe sau alte gen de acțiuni de marcare a acestei aniversări. Totuși Republica Moldova se va conduce de oportunitatea participării la fiecare acțiune în parte în depedenență de resursele alocate.

„Denumirea este originală este așa cum este semnată. La noi o să îl denumim așa cum a denumit Parlamentul”, a declarat Ministrul Apărării, Viorel Cibotaru. 

Medalia comemorativă

Potrivit altui document semnat de Republica Moldova alături de alte state CSI, va decerna o medalie comemorativă cu această ocazie. La confecționarea medaliei, Moldova va stabili propriul model care va exclude imaginea secerei și ciocanului. 

În acest context a fost aprobat un proiect de lege privind instituirea medaliei „70 de ani de la sfârșitul celui de-al doilea Război mondial” 

Astfel vor fi decorați 2150 de veterani și anume Militari, angajați civili, participanți, inclusiv foștii deținuți ai lagărelor. Vor fi decorați de asemenea 114 veterani ai armatei române. 

Aprobat de Parlament

Parlamentul a adoptat decizia de a institui Anul Veteranilor celui de-al doilea Război Mondial. Decizia a fost luată cu voturile PCRM, PLDM și PD. Deși denumirea inițială era „Pentru apărarea Patriei” în final aceasta a fost înlocuită cu denumirea „veteranilor celui de-al doilea Război Mondial”. 

Proiectul a fost propus de către deputații comuniști. 

Sprijină redacția Agora cu 160 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Sergiu Sîrbu ar putea rămâne fără 1,9 milioane lei. ANI cere confiscarea averii

Sergiu Sîrbu ar putea rămâne fără 1,9 milioane lei. ANI cere confiscarea averii

Noțiunea de bullying ar putea fi reglementată în Codul educației. Proiectul, transmis spre examinare în Parlament

Noțiunea de bullying ar putea fi reglementată în Codul educației. Proiectul, transmis spre examinare în Parlament

Amenințările lui Putin și ajutoarele Guvernului. Top 3 cele mai citite știri pe AGORA, în luna noiembrie (CARDURI)

Amenințările lui Putin și ajutoarele Guvernului. Top 3 cele mai citite știri pe AGORA, în luna noiembrie (CARDURI)

Advertoriale
Cel mai frumos loc e acasă, iar cea mai bună ipotecă e la maib

Cel mai frumos loc e acasă, iar cea mai bună ipotecă e la maib

Agrobiznes și iMetos lansează prima platformă de agro-meteo pentru fermierii din Moldova (VIDEO)

Agrobiznes și iMetos lansează prima platformă de agro-meteo pentru fermierii din Moldova (VIDEO)

De sărbători, tot ce dăruieşti e LOVE. Oferte de la Orange pentru clipe de neuitat alături de familie

De sărbători, tot ce dăruieşti e LOVE. Oferte de la Orange pentru clipe de neuitat alături de familie

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Primele țări din Europa care anunță amenzi pentru cei care refuză vaccinul obligatoriu. În Austria, amenda poate ajunge la 7.200 euro
  • 2
    Ultimă oră! Avocata Poporului admite că ar putea să-și dea demisia din funcție după informațiile apărute în spațiul public
  • 3
    I-au oferit votul de încredere, iar acum cer demisia. Reacția fracțiunii PAS, după declarațiile lui Moloșag
  • 4
    Avocata tânărului homosexual, batjocorit în armată, spune că a discutat cu ministrul Apărării la subiect: „Am rămas uluită”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.