
„Vreți să aruncați copilul cu tot cu apă”. Cum votau deputații prelungirea moratoriului asupra oferirii cetățeniei prin investiții
Prelungirea moratoriului asupra aplicării legii cu privire la cetățenia prin investiții a fost obiectul unor discuții aprinse la ședința de vineri a Parlamentului. Comisia securitate națională și ordine publică a cerut prelungirea moratoriului nu până la 1 ianurie 2021, ci până la 1 septembrie 2020. Democrații, la rândul lor, au fost cei care au criticat moratoriul, spunând că, timp de jumătate de an cât acesta a fost în vigoare, nu s-ar fi găsit lacune în lege.
・
Secretara de stat a Ministerului Economiei și Infrastructurii, Iuliana Drăgălin, a prezentat proiectul în plen și a fost întrebată, de deputatul PAS Igor Grosu, cum are de gând să îmbunătățească Guvernul acest program.
„Am fost impuși să mergem la un moratoriu de două luni, e important să spunem că nu s-au depistat până la moment riscuri majore de securitate, dar nu avem o claritate care sunt costurile în cazul în care se va abroga aceste proiect”, a spus secretara de stat.
„Dacă sunt probleme în lege, de ce trebuie de aruncat copilul cu tot cu apă? Dacă ați avut șase luni la dispoziție să analizați deficiențele și nu s-a găsit nimic, atunci asta e populism. Eu cred că se solicită un an de zile ca să scoatem problema asta din public. Avem alegeri prezidențiale și nu știm cum asta va influența alegerile”, a remarcat liderul PDM, Pavel Filip.
„În primele patru luni de moratoriu instituit de fosta guvernare într-adevăr nu s-a analizat problema. În alte două luni am analizat, dar insuficient. Sperăm că vom reuși să prezentăm toate argumentele”, a fost replica lui Drăgălin.
Într-un final, deputații au decis instituirea moratoriului, până la 1 ianuarie 2021, asupra recepționării cererilor noi de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova. Proiectul a fost votat în prima lectură.
Menționăm că moratoriul instituit anterior a expirat pe 20 februarie 2019. Subiectul a trezit controverse pe arena politică. Între timp, compania Henley & Partners, partenerul Guvernului Republicii Moldova în implementarea programului „Cetățenie prin Investiții”, a spus că este gata să reia implementarea acestuia.