„S.A. „TUTUN-CTC” s-a adresat de nenumărate ori atât verbal, cât şi în scris, Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova, privind necesitatea stopării creşterii drastice a accizei. Cu regret, cererea noastră n-a fost satisfăcută, în pofida faptului că de fiecare dată am venit cu argumentul că efectul politicii fiscale va fi falimentul S. A. „TUTUN-CTC”. Respectiv, în perioada 01.01.2009-01.01.2013, perioada când dl Negruţă deţinea funcţia de ministru, cota fixă a accizei a fost majorată la 454% şi cota advalorem la 1000% la ţigaretele cu filtru şi cu 625% la ţigaretele fără filtru”, se menționează în documentul citat.
În ciuda majorării accizei conducerea „TUTUN-CTC” susține că întreprinderea „se străduie să supravieţuiască an de an și că înregistrează profit”.
Referindu-se la subiectul contrabandei cu țigări, directorul Tutun CTC, Ala Sîrbu, susține că Ministerul Finanţelor trebuia să analizeze câţi operatori oficiali sunt pe piaţă, care sunt posesorii de licenţă în domeniu şi câţi din ei achită accize şi TVA. „Tot Ministerul Finanţelor ar fi trebuit să vină cu iniţiativa de instituire a posturilor fiscale la operatorii activi şi de anulare a licenţei operatorilor pasivi”, menționează aceasta.
Puteți vedea în documentul de mai jos ce alte argumente aduce șefa Tutun CTC precum și cifre relevante activității companiei.
Fostul ministru al Finanțelor Veaceslav Negruța nu este singura persoana atacată în judecată de Tutun CTC după declarații făcute în presă. În februarie 2014 și vicepreședinta Consiliul Naţional pentru Participare (CNP), Antonița Fonari, a fost atacată în judecată de către directorul „Tutun-CTC”.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.