„În timp ce pensionarii abia o duc de la o zi la alta cu o pensie mizeră, în timp ce medicii și profesorii își caută locuri de muncă peste hotare, Guvernul lui Dodon insistă pe construcția a încă două aeroporturi. Pe cine o să transportăm noi prin aceste aeroporturi dacă degrabă nu vor mai rămâne oameni în țara?”, se întreabă Stamate, făcând referire la cea mai recentă declarație a ministrului Economiei.
Fosta ministră în Guvernul Sandu n-a omis nici declarația lui Usatîi cu privire la cetățenia prin investiții.
„Un guvern profesionist care are grijă de catetenii săi nu are nevoie de „cadouri”. El știe să reformeze justiția și să pună economia pe roate, că să aducă bani. Dar un guvern de „tehnocrați”, să nu le spunem altfel, caută cadouri, că altfel nu știu. Cadoul ăsta ne va costa mult prea scump. În afară faptului că ne putem trezi cu fel de fel de inși criminali purtând cetățenia noastră, cumpărând apoi pământurile noastre, au spus-o clar și oficialii europeni că acest program este o amenințare la regimul fără vize”, a punctat Stamate.
Amintim că, la o emisiune TV, ministrul Usatîi a declarat că unele Ccompanii din Turcia, Cehia și Polonia sunt interesate să investească în dezvoltarea Aeroportului Mărculești. Oficialul a precizat că deși încă nu există un plan de fezabilitate pentru acest proiect, lucrările de planificare sunt în toi.
Mai mult, la aceeași emisiune, Usatîi a declatat că programul cetățeniei prin investiție are un impact bun asupra economiei țării. Oficialul susține că programul are o serie de „plusuri indiscutabile”, lucru care ar fi confirmat și de adoptarea acestuia de mai multe țări dezvoltate.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.