Procuratura, despre cazul „Gemeni”: „Vor fi audiați judecători și vor fi studiate dosarele”

Procuratura, despre cazul „Gemeni”: „Vor fi audiați judecători și vor fi studiate dosarele”

Procuratura Generală va porni o procedură penală pentru a investiga cazul „Gemeni”, după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a obligat Republica Moldova să achite reclamanților în jur de 70 de milioane de lei. Decizia vine urmare a unei sesizări depuse de Ministerul Justiției în acest sens.

„Procuratura a fost sesizată de Ministerul Justiției. Materialul este în procedură. Cred că în timpul apropiat vom porni o procedură penală pentru clarificarea lucrurilor care au avut loc atunci când au fost adoptate deciziile respective. Toate acțiunile trebuie să fie efectuate în cadrul urmării penale. Asta prevede că o să fie audiați judecători, o să fie ridicate și studiate dosarele respective, adresările la CtEDO și deciziile respective. Este lucru destul de complex, complicat, dar vom studia materialele și vom adopta decizii legale”, a declarat presei procurorul general, Alexandr Stoianoglo.

Șeful Procuraturii Generale nu a putut spune de cât timp au nevoie oamenii legii pentru aceste investigații. „Foarte greu să vă spun, poate câteva luni”, a menționat acesta.

Amintim că CtEDO a obligat Republica Moldova să achite reclamanților din dosarul „Gemeni” în jur de 70 de milioane de lei. Premierul Ion Chicu a declarat că nota de plată va fi achitată din contul banilor alocați sectorului justiției. Până la rectificarea bugetului pentru anul 2020 în acest sens, Ministerul Finanțelor a blocat deja 70 de milioane de lei destinați justiției.

Între timp, Ministerul Justiției a cerut Procuraturii să investigheze acțiunile judecătorilor din dosarul „Gemeni”.

De partea cealaltă, Consiliul Superior al Magistraturii a acuzat autoritățile de „atentat la independența justiției”.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.