Pavel Filip spune care sunt ministerele pentru care va opta PDM

Pavel Filip spune care sunt ministerele pentru care va opta PDM
sursa foto: AGORA

O primă condiție a Partidului Democrat pentru o viitoare coaliție de guvernare cu socialiștii ține de obținerea funcției de ministru de Externe. Potrivit liderului PDM, Pavel Filip, formațiunea sa optează pentru acest domeniu pentru a pune capăt discuțiilor cu privire la federalizarea țării și abaterea de la cursul european, informează IPN.

„Eu cred că aceasta este una dintre primele noastre condiții, deoarece pentru noi este important să spunem că Republica Moldova nu alunecă doar într-o singură direcție atunci când vorbim de o politică externă echilibrată, dar în sfârșit să facem acest parcurs european al Republicii Moldova ireversibil”, a declarat Pavel Filip în cadrul emisiunii „În profunzime” de la Pro TV.

Un alt portofoliu pentru care va opta PDM în negocierile cu PSRM ține de Ministerul Economiei.

„Noi am pornit multe proiecte importante și aici mă refer la securitatea energetică a țării. Suntem cei care am pornit construcția gazoductului care interconectează Moldova la sistemul european de gaze naturale. Cu părere de rău, un proiect care a stagnat în ultima perioadă de timp, dar important pentru Moldova ca securitate energetică. Vorbim și de interconexiunile energiei electrice, care la fel este un lucru important pentru noi”, a adăugat Pavel Filip.

Pe lângă Ministerul de Externe și cel al Economiei, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării urmează a fi cel de al treilea minister la care pretinde PDM.

„Educația din punctul meu de vedere este un domeniu foarte important pentru că reprezintă unul dintre cei trei piloni de bază pe care poate fi edificat un stat. Aici sunt interferențe pe dimensiunea politică cu referire la limba vorbită, istoria românilor și multe altele. Acest instrumentariu ne-ar asigura că avem un status quo și să nu mai umblăm la subiectele care scindează societatea sau provoacă foarte multe discuții în societate”, a menționat liderul PDM.

Referitor la cel de al patrulea minister pe care-l cere PDM, Pavel Filip a evitat să ofere un răspuns exact, însă este vorba despre securitatea statului.

„Vorbim de securitatea statului. Pot fi mai multe formule, ar putea fi apărarea, vă aduceți aminte de toate aceste discuții de participare la aplicații, colaborare fructuoasă cu NATO, oficiul pe care l-am deschis în Moldova și multe altele”, a afirmat deputatul Pavel Filip.

Amintim că, pe 6 martie, a avut loc prima rundă de negocieri declarată între PSRM și PDM, cu privire la fomarea unei coaliții de guvernare. Președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, a spus că nu s-au discutat candidați și partajări de ministere, însă a adăugat că ar fi „normal” dacă 50% din ministere ar reveni PD-ului. Iar socialiștii au menționat că la baza unei posibile coaliții va sta vechiul document semnat între PSRM și ACUM.

Menționăm că cele două partide și-au convocat Consiliile Politice Naționale în aceeași zi, pe 5 martie, unde au decis, fiecare în parte, că pot porni negocierile. Asta după ce o lungă perioadă de timp negau că ar urma să-și oficializeze coaliția.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
„Dacă 50% din ministere vor fi ghidate de PD, ar fi o chestie normală”. Diacov, declarații după prima rundă de negocieri PD-PSRM

„Dacă 50% din ministere vor fi ghidate de PD, ar fi o chestie normală”. Diacov, declarații după prima rundă de negocieri PD-PSRM

„Oamenilor le e totuna cine este la guvernare”. PSRM spune că la baza unui posibil acord cu PD va sta documentul semnat cu ACUM

„Oamenilor le e totuna cine este la guvernare”. PSRM spune că la baza unui posibil acord cu PD va sta documentul semnat cu ACUM

Andrian Candu deschide parantezele și spune cui ar putea aparține patru fotolii de miniștri în cazul unei alianțe PD-PSRM

Andrian Candu deschide parantezele și spune cui ar putea aparține patru fotolii de miniștri în cazul unei alianțe PD-PSRM

„Am înțeles că se negociază patru ministere”. Candu, despre discuțiile purtate între PDM și PSRM

„Am înțeles că se negociază patru ministere”. Candu, despre discuțiile purtate între PDM și PSRM

PSRM are undă verde de a negocia o viitoare coaliție de guvernare cu PD

PSRM are undă verde de a negocia o viitoare coaliție de guvernare cu PD

Oficial: PD va purta discuţii cu PSRM pentru revenirea la guvernare. Când va fi luată decizia

Oficial: PD va purta discuţii cu PSRM pentru revenirea la guvernare. Când va fi luată decizia

Advertoriale
Teatru Fără Nume te invită la Repetiţia cu Spectatorii

Teatru Fără Nume te invită la Repetiţia cu Spectatorii

Planifici o călătorie cu microbuzul sau autocarul? Află care a fost evoluția prețului la biletele cu autocarul în acest an

Planifici o călătorie cu microbuzul sau autocarul? Află care a fost evoluția prețului la biletele cu autocarul în acest an

Au sau nu nevoie ONG-urile de Contabilitate?! Află ce includ serviciile contabile pentru ONG-uri oferite de DAD Accountant

Au sau nu nevoie ONG-urile de Contabilitate?! Află ce includ serviciile contabile pentru ONG-uri oferite de DAD Accountant

EMISIUNI
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
    Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Event-manager: „Poate cădea decorul, să nu vină un invitat special, orice se poate întâmpla”
Cele mai populare
  • 1
    Ministrul eston al apărării: Rusia nu a fost slăbită în mod grav de război până în prezent
  • 2
    Poliția anunță că pe 28 noiembrie va avea loc un nou protest în fața Procuraturii Generale
  • 3
    Compania ucraineană Energoatom afirmă că rușii s-ar pregăti să părăsească centrala nucleară Zaporojie
  • 4
    Preţul petrolului s-a prăbuşit peste noapte și a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele 11 luni
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.