Proiectul Arena Chișinău ar fi fost demarat cu abateri de la legislație. Cel puțin aceasta susține deputatul PAS Lilian Carp, care cere Procuraturii Generale să se autosesizeze și să verifice dacă lucrările s-au desfășurat în baza unui studiu de fezabilitate, a unui plan urbanistic și a unui studiu geologic.
Deăutatul afirmă că a obținut informație de la Ministerul Economiei care arată că termenul de dare în explatare a complexului Arena Chișinău a fost amânat din câteva considerente. În document se menționaează că au existat condiții geologice complicate a lotului de teren care nu au fost cunoscute la momentul semnării contractului, lucru ce a necesitat lucrări considerabile de tasare.
Totodată, este specificat că sunt în plină desfășurare activitățile de proiectare și construcție a căilor de acces pentru pietoni și transport pe direcția drumului R6 și din direcția străzii Bucovinei. Deputatul comunică că și strada terminus pentru transportul public se află în construcție.
„Deci complexul a fost construit repede cu încălcări de la legislație. Studiul de fezabilitate lipsește sau dacă a fost făcut, atunci aceasta a fost anterior. Răspunsul adeverește acest lucru. Nu a existat un plan urbanistic zonal unde să fie indicate căile de acces, dar și studiu geologic, ca să știm costurile construcțiilor”, spune parlamentarul
Carp afirmă că lucrările au fost demarate încălcări de la legislația în vigoare și că Procuratura Generală trebuie să se autosesizeze. „Voi face mai târziu o interpelarea la procuratură ca să văd dacă aceste trei etape în demararea proiectului au fost respectate. Iar cei care au demarat lucrările cu încălcări să fie trași la răspundere”, a punctat Carp.
Deschiderea oficială a Arenei Chișinău se planifică pentru 1 mai, iar pe parcursul următoarelor două săptămâni, Dodon a promis că o să fie organizate mai multe competiții internaționale la volei, Water Polo și baschet.
Vezi și aceste știri

După Dodon, și Ceban a mers la Arena Chișinău. Primarul promite că spre sală vor circula patru microbuze și un autobuz

Inițial privit sceptic, proiectul „Arena Chișinău” este lăudat de șeful statului. „E gata 99,9%, iar inaugurarea va fi la 1 mai” (VIDEO)

A fost stabilită data când va fi deschisă Arena Chișinău

Propunerea lui Dodon contrazisă de ministrul Economiei: Terenul adiacent Arenei Chișinău este în gaj și nu poate fi vândut

Deciziile CSE: Negocieri directe pentru energia electrică, nou termen de plată pentru Moldovagaz și noi facilități pentru agricultori

Turcia se opune în continuare aderării Suediei la NATO. Erdogan cere măsuri împotriva terorismului
Advertoriale

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani
