Țac-țac-țac! Sunetul tocurilor de 10 cm calcă în picioare liniștea sfidătoare care umple un coridor lung. Ușile aranjate egal și în dreapta, și în stânga ascund în spate lumi, destine, coduri, cifre, infracțiuni și secrete. O cheie se răsucește în ială, iar o mână fină, cu degete lungi și manichiură perfectă apasă cu încredere mânerul din fier. Pășește. Își scoate paltonul frumos, ales după ultimul strigăt al modei. Își aranjează părul, se privește în oglinda de pe perete. Schițează un zâmbet fin în colțul buzelor vopsite cu un ruj discret. Se simte bine în lumea asta. O lume despre care cea mai mare parte a oamenilor de rând nu au nicio idee. De pe masă o ademenește o mapă neagră. În ea - foi nenumărate. Pe ele - chipuri de bărbați cu bărbă și istoria lor scrisă cu times new roman. Pe la mijlocul unei foi, notat cu bold, verdictul - terorism.
Când a pășit pentru prima dată pragul Serviciului de Informații și Securitate, Cristina era o tânără cu vise, speranțe și ambiții. Despre terorism auzise doar din filme și nu-și imagina vreodată că, peste ani, va coordona operațiuni, va tatona terenuri minate și va vorbi față în față cu suspecți de acțiuni teroriste. Acum, spune cu convingere că aventura a devenit un stil de viață, iar frica, în forma general acceptată de societate, s-a transformat într-o provocare pe care o reactualizează mai des decât își cumpără haine de la magazin.
A fi în intelligence, a fi în zona operațională, înseamnă să accepți un anumit caracter și o anumită formare profesională în care trebuie să trăiești două vieți paralele, fără a te pierde pe tine.
Când am cunoscut-o, mi-a fost greu să cred că femeia tânără și frumoasă din fața mea mănâncă riscul pe pâine. Zâmbește mult. Vorbește răspicat. Știe să asculte. Te analizează, dar fără a fi prea insistentă. Nu spune prea multe despre meseria pe care o practică, dar vorbește despre activitatea la SIS ca despre ceva fascinant, precum o adolescentă care își împărtășește prima iubire.
Viața mea presupune și un grad major de risc, o comunicare strânsă și o responsabilitate majoră, dar în asta și constă fascinația acestei meserii.
Îi place că moldovenii nu știu exact în ce măsură este expusă țara actelor de terorism. Consideră că își face bine meseria, din moment ce oamenii dorm liniștiți. Asta o motivează, o înaripează și îi dă curaj. Anume curajul a fost cel care i-a fost, întotdeauna, cel mai bun sfetnic. Datorită lui a reușit să se valideze, să-și dea seama ce-și dorește de la viață și mai ales - unde vrea să ajungă.
Miza nu este în a fi sincer sau în a nu fi sincer, sau în a jongla. Când ajungi acasă și îți dai seama că azi ai putut salva o viață omenească sau ai putut salva o viață de om – merită tot.
Fiind una dintre femeile care a cucerit un domeniu considerat al bărbaților, nu și-a pierdut, totuși, din fler. Spune că, în timp, a învățat să jongleze cu blândețea din ochi și poate să o transforme, la nevoie, în scântei și văpăi care ard și mistuie. Pășește prin viață pe tocuri și tot de la înălțime îi privește pe inamici. Nu le dă nicio șansă de eschivare și obține chiar și răspunsurile care erau sortite să rămână taine.
Inteligența nu depinde de gen...
Progresul profesional este rezultatul unui deceniu de muncă fără oprire. Este perfecționistă și își dorește să fie în fiecare o versiune mai bună. Deși conduce o echipă întreagă de oameni, nu-și asumă niciun merit. Spune cu sinceritate că nu ar fi obținut nimic fără colegii săi. Vorbește despre subalterni ca despre niște persoane dragi, alături de care a trecut prin momente frumoase, dar și prin crize, prin clipe de deznădejde și prin experiența de a lupta unu la unu cu frica.
Fiind în această meserie, percepția riscului devine alta și scara se acutizează în măsura în care ești implicat în operațiuni sau trebuie să contactezi sau să discuți cu anumiți teroriști.
Spune că în momentul a care a acceptat să servească Republica Moldova, i-a făcut un jurământ nescris. Nu și-a pus niciodată problema de a pleca și nici nu-și imaginează care i-ar fi rostul în altă parte. Zâmbește când este întrebată despre programul de lucru. Nu-și numără orele petrecute la birou și nu-i pasă deloc de timp atunci când merge în teren. Din cele două vieți paralele pe care încearcă să le trăiască, cel mai mare argument, scop și plan este să nu se piardă pe ea. De aceea, își iubește părinții, își sună bunicii și își vede cât de des poate prietenii.
Sunt o femeie obișnuită, care vine acasă, își vede de familie, își planifică vacanțe
Când ziua de muncă se încheie, indiferent dacă e ora 5 seara sau 3 dimineața, Cristina își pune pe umeri paltonul frumos, ales după ultimul strigăt al modei. Își aranjează părul, se privește în oglinda de pe perete. Schițează un zâmbet fin în colțul buzelor vopsite cu un ruj discret. Apoi evadează din lumea în care se simte atât de bine. O lume despre care cea mai mare parte a oamenilor de rând nu au nicio idee. Lasă în urmă mapa neagră de pe masă și foile nenumărate din ea. Chipuri de bărbați cu bărbă și istoria lor scrisă cu times new roman nu mai este un secret. Iar la mijlocul foii, o linie de stilou roșu taie fără milă verdictul - terorism....
Vezi și aceste știri
Oameni ca tine: Transformă oamenii și locurile în litere și gânduri. Ce as are în mânecă Laura Muruzuc și de unde știe că, inevitabil, va fi bine (VIDEO)
Oameni ca tine: Măturătorul de regrete. Povestea bărbatului care învață în fiecare zi să-și iubească meseria și să-și accepte destinul
Oameni ca tine: „Șut și...goool! Moldoveanul care provoacă sute de copii să debuteze în viață cu piciorul pe mingea de fotbal” (VIDEO)
Advertoriale
