
Și WizzAir anulează toate zborurile spre și dinspre nordul Italiei
O altă companie aeriană anulează toate zborurile, care au legătură cu nordul Italiei. E vorba de WizzAir care a anunțat că începând de astăzi și până pe 1 aprilie cursele aeriere înspre și dinspre orașul Milano și Treviso vor fi anulate. Scimbările au loc în legătură cu epidemia de coronavirus.
・
Precizăm că și FlyOne a anulat toate cursele spre și dinspre orașul Verona, din nordul Italiei, până pe 30 martie. Zborurile în această direcție au fost direcționate spre orașul Parma.
La fel, președintele, Igor Dodon, a declarat astăzi că zborurile din Italia spre Republica Moldova nu vor fi interzise, dar pe teritoriul țării noastre vor putea intra doar moldovenii.
Amintim că în țara noastră a fost confirmat primul caz de coronavirus. Anunțul a fost făcut sâmbătă seara, pe 7 martie. Este vorba despre o femeie, revenită din Italia cu cursa Wizzair, W6 3796, Milano-Chișinău.
Pasagerii rutei avia Milano-Chișinău au fost identificați, iar specialiștii sunt în proces de comunicare cu fiecare persoană privind regimul de carantină la domiciliu, pe care trebuie să-l respecte timp de 14 zile. Fiecare persoană va fi monitorizată de medicul de familie.