
Și-a omorât iubita, dar a înscenat un suicid. Un tânăr a fost condamnat la închisoare
Un tânăr din capitală a dus oamenii legii pe o pistă greșită, dar, într-un final, a fost condamnat la 12 ani de închisoare. Asta după ce și-a omorât iubita, dar a spus poliției că aceasta s-a sinucis.
・
Potrivit Procuraturii Generale, tragedia s-a produs în seara zilei de 26 noiembrie 2018, într-un apartament din sectorul Ciocana al capitalei. Inculpatul, împreună cu iubita sa, au venit în ospeție la niște prieteni. După ce au consumat alcool, cuplul s-a luat la ceartă. Bărbatul i-a aplicat victimei câteva lovituri, după care a înjunghiat-o cu un cuțit de bucătărie. În urma leziunilor grave primite, victima, în vârstă de 19 ani, a decedat pe loc.
„Profitând de faptul că gazdele se aflau în odaia vecină, agresorul le-a chemat, interpretând situația în favoarea sa, și anume, că tânăra s-ar fi sinucis după ce el i-ar fi comunicat că nu o mai iubește”, se arată într-un comunicat al Procuraturii.
Oamenii legii au inițiat o cauză penală pe faptul determinării la sinucidere.
„Peste câteva luni, dosarul a fost preluat de către un procuror din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, oficiul Ciocana, care a dispus o serie de expertize pentru a elucida toate circumstanțele cazului. Suspiciunile procurorului au ridicat mai multe semne de întrebare, concluziile experților confirmând că leziunile puteau fi comise de către o altă persoană”, se explică în comunicat.
Prin urmare, la demersul procurorului, agresorul a fost arestat, iar în urma măsurilor speciale de investigație, a fost interceptat apelul telefonic al acestuia din izolator cu gazdele apartamentului în care s-a produs crima. Potrivit descifrărilor, învinuitul încerca să-i determine să facă declarații în favoarea sa, precum că victima s-ar fi sinucis.
Urmare a unui complex de acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigații, adevărul a ieșit la iveală, iar procurorul a demonstrat vinovăția inculpatului, căruia i-a mai fost imputat un capăt de acuzare – amestecul în înfăptuirea justiției și în urmărirea penală.
Sentința este cu drept de atac în condițiile legii.