Cinci persoane din regiunea transnistreană se află în prezent în carantină la domiciliu, timp de 14 zile. Asta scrie presa locală cu trimitere la așa-zișii oficiali de la Tiraspol.
Patru dintre aceste persoane au zburat într-o aeronavă cu moldoveanca infectată cu Covid-19, internată în prezent la Spitalul Republican de la Chișinău. Iar cea de-a cincea persoană vizată este o tânără care a interacționat cu unul dintre pasagerii veniți din Italia.
Două persoane sunt în carantină în localitatea Slobozia, altele două – la Bender și încă una – la Dubăsari.
Așa-zisele autorități transnistrene dau asigurări că cei cinci sunt supravegheați și că le este verificată febra la fiecare patru ore.
Anterior, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale anunțase că personalul medical din stânga Nistrului va beneficia de instruiri suplimentare cu privire la măsurile de prevenire a infecției coronavirus.
Amintim că primul caz de coronavirus în Republica Moldova a fost depistat pe 7 martie. O femeie, care venea acasă din Italia, a fost preluată de la Aeroportul Internațional Chișinău, fiind dusă în stare gravă la spital. Deși autoritățile susțin că moldoveanca ar fi fugit dintr-un spital din Italia, fiul victimei insistă că medicii italieni i-ar fi spus că nu are coronavirus. În prezent, starea pacientei s-a ameliorat, potrivit medicilor.
Menționăm că, inițial, autoritățile de la Chișinău au dat asigurări că pasagerii cursei avia Milano-Chișinău, cu care a ajuns în țară moldoveanca infectată, au fost identificați, fiind îndemnați să respecte regimul de carantină la domiciliu de 14 zile. Ulterior, s-a constatat că 14 pasageri au completat greșit fișele epidemiologice. Ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, a spus că autoritățile întreprind acțiuni pentru a îi identifica.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
