Guvernul nu suspendă, deocamdată, activitatea instituțiilor de învățământ

Guvernul nu suspendă, deocamdată, activitatea instituțiilor de învățământ
poză simbol

După lungii discuții, Guvernul a decis să nu suspende, deocamdată, activitatea instituțiilor de învățământ din țară. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Comisiei extraordinare de sănătate publică. „Asta nu înseamnă că mâine nu putem lua o decizie de acest gen. În caz de necesitate, discutăm și luăm decizia”, a declarat premierul Ion Chicu.

Inițial, prim-ministrul a propus ca instituțiile de învățământ să fie închise începând cu ziua de miercuri, 11 martie, până duminică.

„Reieșind din situația care s-a declanșat în regiune și măsurile de precauție din statele din vecinătate, se propune, pentru o anumită perioadă de timp, să anunțăm vacanță pentru copii, ca să vedem cum evoluează situația și în RM. Chiar dacă nu avem flux majorat de persoane care intră pe teritoriul RM, avem tot mai multe cazuri suspecte, adresări din partea cetățenilor, dar și înrăutățirea situației din România”, a declarat ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu.

Șeful Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună, a spus însă că o asemenea decizie ar fi prematură. „Este în descreștere situația epidemiologică la infecții respiratorii acute și gripă. Pentru coronavirus riscul e minor, ținând cont de prezența unui singur caz de import al unei persoane adulte”, a explicat acesta.

„Monitorizăm situația din școli zilnic. Prin dispoziția de azi am solicitat ca în fiecare zi să primim informație operativă din fiecare școală. Toate cadrele didactice monitorizează copiii. Sunt de părerea că, dacă vor apărea copii cu risc, vor putea fi depistați. Cred că este prematur, dar asta nu înseamnă că nu putem recurge la măsuri de urgență în orice zi în caz de necesitate. În școală, copiii se află sub o supraveghere mai strictă decât la domiciliu”, a intervenit ministrul Educației, Corneliu Popovici.

Într-un final, s-a decis că, deocamdată, nu va fi sistată activitatea instituțiilor de învățământ. Prim-ministrul Ion Chicu a menționat că decizia poate fi revizuită în orice moment.

Menționăm că, în prezent, șapte persoane suspecte la coronavirus, printre care un copil, sunt internate în spital. Autoritățile au spus că sunt în așteptarea rezultatelor analizelor de laborator.

Amintim că primul caz de coronavirus în Republica Moldova a fost depistat pe 7 martie. O femeie, care venea acasă din Italia, a fost preluată de la Aeroportul Internațional Chișinău, fiind dusă în stare gravă la spital. Deși autoritățile susțin că moldoveanca ar fi fugit dintr-un spital din Italia, fiul victimei insistă că medicii italieni i-ar fi spus că nu are coronavirus. În prezent, starea pacientei s-a ameliorat, potrivit medicilor.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Măsurile anunțate de Ministerul Educației: Fără manifestații în instituțiile de învățământ, accesul persoanelor străine – interzis

Măsurile anunțate de Ministerul Educației: Fără manifestații în instituțiile de învățământ, accesul persoanelor străine – interzis

Autoritățile nu vor accepta în țară pasageri străini veniți din zonele de risc

Autoritățile nu vor accepta în țară pasageri străini veniți din zonele de risc

Ședința Comisiei extraordinare de sănătate publică, convocată la Guvern (LIVE)

Ședința Comisiei extraordinare de sănătate publică, convocată la Guvern (LIVE)

Advertoriale
Copiii știu mai bine: Pericolele nevăzute (VIDEO)

Copiii știu mai bine: Pericolele nevăzute (VIDEO)

Câștigă o casă de vis, două automobile și 150 de super premii de la Carpet Outlet

Câștigă o casă de vis, două automobile și 150 de super premii de la Carpet Outlet

Pregătește-te de vară și reabilitează-ți  organismul cu trio-ul de detoxifiere biologic

Pregătește-te de vară și reabilitează-ți organismul cu trio-ul de detoxifiere biologic

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Pericolele nevăzute (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Pericolele nevăzute (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sub lupă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Șefa statului convoacă Consiliul Suprem de Securitate. Pe ordinea de zi, subiecte legate de creșterea prețurilor
  • 2
    Johnson spune că Rusia are câștiguri lente în Donbas și cere ca Ucrainei să i se ofere sisteme avansate de rachete cu rază lungă de acțiune
  • 3
    „O fetiță de șapte ani zăcea cu o gaură în piept, prin care se vedea cum îi bate inima”. Povestea unui medic din Mariupol, despre 22 de zile de război
  • 4
    Procurorii cer mandate de arest pe 22 din cei 24 reținuți în dosarul tranzacțiilor suspecte pe piața Forex
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.