Potrivit probatoriului administrat de procurori, în anul 2013, acționând contrar legii, inculpatul a încheiat cu un agent economic, producător de alcool etilic, un contract privind recepţionarea şi preepurarea apelor uzate, cu concentrații majorate de poluanți, în condiții ce prejudiciază interesele SA „Apă-Canal Chişinău”. PG spune că acest contractul a fost încheiat, chiar dacă inculpatul cunoștea că Stația de epurare din capitală se află într-o starea tehnică deplorabilă, având capacitatea de prelucrarea a apelor uzate de două ori mai mică decât cea proiectată şi, respectiv, nu poate să prelucreze cantitativ şi calitativ volumele de deşeuri de producţie (borhot) transportate de agentul economic.
În rezultat, în râul Bîc au fost deversate ape insuficient epurate care, potrivit evaluării Centrului de investigații ecologice al Inspectoratului Ecologic de Stat din octombrie 2016, au cauzat daune în proporții considerabile regnului animal, vegetal şi resurselor piscicole ale râului, afluent al fluviului Nistru, în valoare de 47,5 milioane de lei.
Ulterior, chiar dacă volumul deşeurilor lichide recepţionate şi concentraţia poluanţilor în apele uzate era în permanentă creştere, iar toxicitatea afecta grav nu doar procesul biologic de epurare, dar şi construcţiile şi utilajele Staţiei, ex-directorul relaţii cu clienţii al SA „Apă-Canal Chişinău”, neîntemeiat şi intenţionat, a schimbat prevederile contractului anterior, diminuând coeficientul de plată pentru un metru cub de deşeuri lichide (borhot) achitat de agentul respectiv, de la 1,5 la 1, a mai menționat PG.
În acest context, potrivit estimărilor efectuate de specialişti, întreprinderea a suportat, pentru epurarea deşeurilor lichide (borhot) recepţionate, în perioada anilor 2013-2016, de la respectiva companie, cheltuieli suplimentare în sumă de aproximativ 13 milioane de lei, ce depăşeşte esenţial veniturile încasate de SA „Apă-Canal Chişinău” în valoare de 2,6 milioane lei, rezultate din această activitate.
Sentința este cu drept de atac în condițiile legii.
Amintim că, în octombrie 2019, Procuratura Generală a pornit cauza penală pe faptul poluării apei și aerului în municipiul Chișinău, cât și pe faptul gestionării incorecte a mijloacelor financiare, ceea ce a adus prejudicii de circa 70 milioane lei.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.