Orban și Chicu au discutat inclusiv despre coronavirus

Orban și Chicu au discutat inclusiv despre coronavirus

Premierul R. Moldova, Ion Chicu, a discutat cu omologul său din Ungaria, Viktor Orban, inclusiv despre coronavirus. Mai mult, șeful Guvernului de la Chișinău i-a mulțumit lui Orban că a venit în țara noastră în pofida pandemiei.

„Am discutat în special despre dispozitivele medicale. Este mare lipsă peste tot în Europa. În special măștile și aparatele de respirație. Majoritatea țărilor nu pot asigura cererea cu produse autohtone”, a declarat Viktor Orban, fără a menționa la ce acord au ajuns cele două state în acest sens.

La rândul său, Ion Chicu a spus că are așteptări mari de la dezvoltarea relațiilor economice moldo-ungare. „Avem câteva domenii unde așteptăm investiții – agricultură, procesare, zootehnie. Ungaria, fiind după numărul de populație foarte departe în lista țărilor din lume, ocupă locuri fruntașe în ce privește de exportul de semințe, producerea agricolă performantă. Putem oferi un regim fiscal atractiv, avem zone economice libere unde putem acomoda investiții, dar și putem veni cu înlesniri suplimentare”, a menționat oficialul.

Totodată, premierul Ungariei și-a reiterat intenția de a susține Republica Moldova în procesul de integrare europeană.

„Aveți un Acord de Asociere, dar există alte posibilități de care trebuie să profitați. Avem experiențe lungi în UE. Nu este deloc ușor să valorificăm interesele naționale în cadrul UE. Totuși, e mai bine să fii pe dinăuntru, decât în afară. Vă sfătuiesc să căutați toate oportunitățile de cooperare cu UE. Experiențele pe care Ungaria le-a avut pe calea integrării europene suntem gata să le transmitem prin intermediul unor experți”, a spus Viktor Orban.

Amintim că la Chișinău este organizat Forumul de Afaceri Republica Moldova - Ungaria cu ocazia acestei vizite.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.