Un nou termen pentru finalizarea construcției conductei de gaze naturale Ungheni-Chișinău. Potrivit directorului „Transgaz” SA, Ion Sterian, lucrările urmează a fi finalizate la sfârșitul lunii mai 2020. Anunțul a fost făcut în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții ANRE.
Potrivit conducerii „Transgaz” SA din România, în acest moment există niște dificultăți legate de livrarea unor echipamente tehnice de la producători italieni, care în situația actuală de criză ar putea genera anumite întârzieri.
La fel, partea română a anunțat că a reluat cooperarea cu un expert internațional contractat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru modificarea legislației privind recuperarea investițiilor.
Precizăm că în luna ianuarie curent, compania Transgaz a anunțat că termenul de finalizare a lucrărilor de construcție a gazoductului și de pregătire a livrării grazelor naturale e 2021, după ce s-a planificat pentru anul 2019.
În anul 2013-2018, au fost realizate lucrări de 2,28 milioane de euro, iar în 2019 urmau a fi efectuate lucrări de circa 24, 29 milioane de euro.
Vezi și aceste știri

Între timp, rujeola vine cu pași repezi: șapte cazuri de la început de an. Cel mai mic pacient are cinci luni și nu este vaccinat

Fiul procurorului-șef al capitalei, milionar prin împrumuturi nerambursate și promisiuni neonorate (Ziarul de Gardă)
