P. Șor și Pro Moldova acuză PSRM și PD de trucarea concursului pentru selectarea membrilor CSM: Candidaților li se dictează ce să zică

P. Șor și Pro Moldova acuză PSRM și PD de trucarea concursului pentru selectarea membrilor CSM: Candidaților li se dictează ce să zică
FOTO: Flickr/Parlament R. Moldova

După ce deputatul PAS Sergiu Litvinenco a acuzat PSRM și PD de mimarea concursului pentru selectarea a cinci membri în Consiliul Superior al Magistraturii din partea profesorilor de drept titulari, acuzații similare au parvenit și de la P. Șor și grupul Pro Moldova. La distanță de 15 minute, Sergiu Sîrbu de la Pro Moldova și Denis Ulanov de la P. Șor au acuzat majoritatea parlamentară de încercarea de a truca concursul. Președintele comisie juridice, numiri și imunități, care desfășoară concursul, Vasile Bolea, a fost acuzat chiar că le-ar dicta concurenților răspunsurile. Ulanov afirmă că ar fi văzut pe telefonul unui membru al comisiei o poză cu punctajul candidaților, gata făcut, deja după primul interviu. 

„Am ascultat șapte candidați, iar ulterior membrii fracțiunii P. Șor au decis să părăsească lucrările comisiei. Vrem să declarăm că independența justiției e în pericol mare, la fel ca și dezvoltarea ei. Se fac presiuni din partea lui Vasile Bolea. El a stabilit o listă din zece întrebări, singur, și alege patru pe care să le dea candidaților. La încercarea mea de a pune alte întrebări decât cele din lista lui Bolea, el monopolizează discuția, practic dictează candidaților ce să răspundă, când vreo unul nu e pregătit de întrebare”, a spus Denis Ulanov.

În plus, deputatul P. Șor afirmă că în telefonul unuia dintre membrii comisiei juridice a observat fotografiac cu foaia cu punctajul fiecărui candidat. „Mă întreb cum poate fi îndeplinit așa un document dacă am observat fotografia abia după ce am audiat primul candidat?”, spune Ulanov.

Și deputatul Pro Moldova, Sergiu Sîrbu, a decis „în semn de protest”, să părăsească acest concurs.

„Practic întreaga opoziție a ieșit din comisie. Considerăm că acest concurs a fost compromis din start, e nelegitim”, crede Sîrbu. Și Pro Moldova a pomenit de lista cu numele câștigătorilor. „Ea e cunoscută și circulă de pe un telefon pe altul între membrii comisiei ce fac parte din majoritatea parlamentară PSRM-PDM”, susține grupul parlamentar, într-un mesaj pe Telegram.

Din 18 persoane care au depus dosare pentru a fi aleși în funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii din partea profesorilor de drept titulari, 17 au fost admiși. Aceștia sunt audiați, vineri, în comisia juridică. 

Precizăm că potrivit proiectului de lege cu privire la CSM, cinci membri ai CSM din rândul profesorilor de drept titulari vor fi numiţi de Parlament, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, în baza propunerilor Comisiei juridice, numiri şi imunităţi a Parlamentului. 

Între timp, legislația a fost schimbată în așa fel, încât alegerea președintelui Consiliului Superior al Magistraturii inclusiv să poată fi făcută și din rândul profesorilor de drept titulari.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
„PD-PSRM vrea promovarea oamenilor loiali”. Litvinenco spune că va boicota concursul cu privire la alegerea a patru membri în CSM

„PD-PSRM vrea promovarea oamenilor loiali”. Litvinenco spune că va boicota concursul cu privire la alegerea a patru membri în CSM

17 doritori de a deveni membri CSM din tagma profesorilor de drept titulari au fost admiși la concurs

17 doritori de a deveni membri CSM din tagma profesorilor de drept titulari au fost admiși la concurs

Președintele CSM ar putea fi ales din rândul profesorilor de drept titulari. Deputat: Se vrea votarea unei legi creată pentru cineva

Președintele CSM ar putea fi ales din rândul profesorilor de drept titulari. Deputat: Se vrea votarea unei legi creată pentru cineva

CSM acuză autoritățile de „atentat la independența justiției”

CSM acuză autoritățile de „atentat la independența justiției”

Bătălie strânsă: 18 candidați aspiră la câteva fotolii în CSM, din rândul profesorilor de drept titulari

Bătălie strânsă: 18 candidați aspiră la câteva fotolii în CSM, din rândul profesorilor de drept titulari

SUA îngheaţă active de peste un miliard de dolari ale oligarhului rus Suleiman Kerimov

SUA îngheaţă active de peste un miliard de dolari ale oligarhului rus Suleiman Kerimov

Advertoriale
Victoriabank investește în inovații și își întărește statutul de bancă digitală. Rețeaua de bancomate, modernizată cu 100 de ATM-uri de ultimă generație

Victoriabank investește în inovații și își întărește statutul de bancă digitală. Rețeaua de bancomate, modernizată cu 100 de ATM-uri de ultimă generație

Ești în căutarea unei locuințe? Află cum poți cumpăra apartamentul perfect lângă parc, în câțiva pași simpli

Ești în căutarea unei locuințe? Află cum poți cumpăra apartamentul perfect lângă parc, în câțiva pași simpli

Apus, muzică live și atmosferă colorată: maib și agenții imobiliari au celebrat parteneriatele de succes

Apus, muzică live și atmosferă colorată: maib și agenții imobiliari au celebrat parteneriatele de succes

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
    Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Școala din Moldova, între paragină și elită. Exemplul a două școli din r. Orhei, unde unii elevi beneficiază de condiții de top, iar alții nu au nici măcar WC în bloc (VIDEO)
  • 2
    Armata rusă s-a retras de pe Insula Șerpilor. Ministerul Apărării de la Moscova: Gest de bunăvoință
  • 3
    Dumitru Robu crede că sunt șanse ca Ilan Șor să fie extrădat. Ce se întâmplă cu dosarele în care figurează Plahotniuc, Platon și Andronache
  • 4
    Putin îi răspunde lui Johnson la afirmația despre gen și declanșarea războiului în Ucraina: Margaret Thatcher a trimis trupe în Insulele Falkland
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.