Bulgaria înăsprește legislația: Cinci ani de închisoare pentru cei care încalcă restricțiile sanitare

Bulgaria înăsprește legislația: Cinci ani de închisoare pentru cei care încalcă restricțiile sanitare
sursa foto: visegradinsight.eu

Bulgaria a luat măsuri de înăsprire a legislaţiei, care prevede de acum pedepse cu închisoarea de până la cinci ani, împreună cu amenzi mari, pentru cei care încalcă restricţiile sanitare impuse pentru a opri răspândirea noului coronavirus, relatează agenția AFP, citată de Digi24.

Bulgaria a declarat stare de urgenţă şi a ordonat o serie de măsuri drastice pentru a limita contaminarea: închiderea magazinelor ale căror produse nu sunt indispensabile, a barurilor, restaurantelor, şcolilor, instituţiilor culturale, restricţionarea adunărilor publice.

Conform unei legi adoptate vineri, încălcarea acestor ordonanţe va putea fi de acum pedepsită cu trei ani de închisoare şi cu amendă cuprinsă între 1.000 şi 10.000 de leva (500 - 5.000 de euro).

Dacă nerespectarea măsurilor guvernamentale a condus la deces, contravenienţii riscă între 10.000 şi 50.000 de leva (5.000 şi 25.000 de euro) amendă şi cinci ani de privare de libertate.

Orice persoană infectată sau care a fost în contact cu un caz dovedit de infectare cu Covid-19, dar care refuză să fie izolată, va trebui să plătească şi o amendă de 5.000 de leva (2.500 de euro).

Bulgaria a închis, de asemenea, graniţele pentru cetăţenii străini care nu sunt rezidenţi permanenţi în timpul stării de urgenţă, aşa cum este cazul în prezent.

Cea mai săracă ţară din UE, Bulgaria, cu o populaţie de şapte milioane de locuitori, a înregistrat 30 de cazuri de contaminare şi un deces cauzat de noul coronavirus, notează AFP. 

Amintim că autoritățile de la Chișinău au aprobat amenzi pentru încălcarea carantinei sau pentru completarea eronată a fișelor epidemiologice. Suma acestora este însă mai mică - de la 25.000 de lei până la 75.000 de lei. 

De asemenea, a fost înăsprită sancțiunea penală. Pentru nerespectarea măsurilor de prevenire sau combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a provocat răspândirea unei asemenea boli, se va pedepsi cu cel mult 50.000 de lei sau cu până la trei ani de închisoare. Iar dacă aceste fapte au cauzat din imprudență vătămarea gravă sau medie a sănătății sau decesul persoanei, acestea se vor pedepsi cu până la șapte ani de pușcărie.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Se anunță noi proteste? Transportatorii amenință cu sistarea activității dacă nu va fi majorat tariful la călătorii

Se anunță noi proteste? Transportatorii amenință cu sistarea activității dacă nu va fi majorat tariful la călătorii

În Moldova sunt 90 de producători de biocombustibil solid. Ce presupune energia electrică produsă din biomasă (VIDEOGRAFIC)

În Moldova sunt 90 de producători de biocombustibil solid. Ce presupune energia electrică produsă din biomasă (VIDEOGRAFIC)

Scumpirea energiei, resimțită în toată Europa. Ce măsuri au luat unele țări după majorarea prețurilor la curent și gaz

Scumpirea energiei, resimțită în toată Europa. Ce măsuri au luat unele țări după majorarea prețurilor la curent și gaz

Advertoriale
Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

OTP Bank face tranziția către o generație nouă de bancomate

OTP Bank face tranziția către o generație nouă de bancomate

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Respect sporit pentru propria persoană sau eroare mecanică? Gafa pe care a comis-o prim-ministra la un eveniment public (FOCUS)
  • 2
    Rusia respinge solicitarea Republicii Moldova de retragere a trupelor ruse din Transnistria: „Afirmații departe de realitatea istorică”
  • 3
    Partidul Șor a scos oamenii la protest. UPDATE: Consiliu raional Orhei a acordat vot de neîncredere Guvernului
  • 4
    Ungaria anunță că nu va sprijini Ucraina în fața Rusiei. Ce motiv invocă Budapesta
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.