Litvinenco: Alegătorii sunt transportați organizat la secțiile de vot. Am sesizat poliția

Litvinenco: Alegătorii sunt transportați organizat la secțiile de vot. Am sesizat poliția
Foto: deschide.md

Deputatul fracțiunii Acțiune și Solidaritate, Sergiu Litvinenco, susține că alegerile din circumscripția nr.38, Hîncești se desfășoară cu ilegalități. Potrivit lui, oamenii sunt aduși în mod organizat la secțiile de vot din satul Logănești.

Tot Litvinenco scrie că ar fi vorba despre șase mașini care transportă alegătorii. Deputatul a sesizat oamenii legii.

„Transportare organizată și ilicită a alegătorilor în Logănești, Hâncești. Am sesizat poliția la 112. A ajuns echipa mobilă de la Hîncești. Sunt vreo șase mașini care transportă alegătorii: două de model NIVA, un VAZ 2109, două microbuze și un Mercedes model 124. Am depus și explicații la poliție. Sper să se oprească din ilegalități”, a scris Sergiu Litvinenco pe pagina sa de Facebook. 

Alegerile parlamentare noi din circumscripția uninominală nr. 38, Hîncești au loc după ce, pe 5 decembrie 2019, Alexandru Botnari a spus că renunță atât la mandatul de deputat, cât și la cel de membru al Partidului Democrat

Amintim că în seara zilei de 14 martie CEC a cerut Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică opinia privind desfășurarea alegerilor parlamentare noi de duminică. Precizăm că până la această oră instituția nu a oferit un răspuns care ar anula scrutinul.

Între timp, a fost înregistrată o petiție online prin care se solicită anularea scrutinului, urmare a declarării codului roșu de coronavirus. La ora publicării știrii, petiția a fost semnată de peste 200 de persoane.

Menționăm că într-o localitate din circumscripția nr. 38 Hîncești a fost confirmat un caz de coronavirus. Primarul satului a recomandat localnicilor să se izoleze acasă.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Alegeri în circumscripția Hîncești: Aproape 7 mii de oameni au votat până la ora 12:00

Alegeri în circumscripția Hîncești: Aproape 7 mii de oameni au votat până la ora 12:00

Astăzi au loc alegeri parlamentare noi în circumscripția Hîncești, în pofida pandemiei de coronavirus

Astăzi au loc alegeri parlamentare noi în circumscripția Hîncești, în pofida pandemiei de coronavirus

Alegerile de duminică, sub semnul întrebării. CEC a cerut opinia Comisiei extraordinare de sănătate publică

Alegerile de duminică, sub semnul întrebării. CEC a cerut opinia Comisiei extraordinare de sănătate publică

Advertoriale
La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

EMISIUNI
  • Prepare for Future | Olesea Gălușcă: Industria creativă din Moldova poate deveni pilonul cel mai important al economiei Moldovei
    Prepare for Future | Olesea Gălușcă: Industria creativă din Moldova poate deveni pilonul cel mai important al economiei Moldovei
  • Podcastul „Azi e vinerea” | Miroase a ars la Bismobil Kitchen, emisiunea „Iartă-mă” în justiție și care-i sportul nostru național (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record. Cum resimte sectorul agricol schimbările climatice
Cele mai populare
  • 1
    Litvinenco, despre scoaterea în afara legii a Partidului Șor: Nu constituie un precedent periculos
  • 2
    „Gata cu monopolul”: Spînu anunță că toți operatorii de taxi vor putea prelua pasageri de la aeroport
  • 3
    Prepare for Future | Olesea Gălușcă: Industria creativă din Moldova poate deveni pilonul cel mai important al economiei Moldovei
  • 4
    GÂNDUL ZILEI: Mitropolia instigă la ură
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.