
PAS nu va contesta rezultatele alegerilor din Hîncești. „Acum nu contează acest mandat, contează cum țara va face față crizei fără precedent”
Reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate(PAS) nu vor contesta rezultatele alegerilor parlamentare noi de la Hîncești. Totuși, formațiunea politică susține că alegerile n-ar fi au avut loc în condiții normale și n-ar fi obiective, așa cum țara este în criză și alegerile ar fi trebuit amânate.
・
În declarația sa, PAS le mulțumește alegătorilor din circumscripția 38 care au ieșit la vot duminică, 15 martie.
„Din păcate, în contextul actual, rezultatele alegerilor nu contează, pentru că nu au fost obținute în condiții normale și nu sunt obiective. Dacă eram la guvernare, am fi amânat aceste alegeri. Recunoaștem că am comis o greșeală că nu am cerut amânarea alegerilor, chiar dacă e clar că autoritățile nu ar fi ținut cont de părerea noastră.
Nu vom contesta însă rezultatele pentru că acum nu contează acest mandat, acum contează cum țara va face față acestei crize fără precedent. Despre rezultate și oportunitatea acestui scrutin vom vorbi după criză. Tot atunci, după criză, vom analiza informațiile și argumentele autorităților de a nu amâna alegerile”, se arată în declarația PAS, după ce au fost anunțate rezultatele preliminare ale alegerilor din circumscripția 38, Hîncești.
Potrivit datelor CEC, mandatul de parlamentar a fost câștigat de socialistul Ștefan Gațcan. Candidatul PSRM a obținut 5 539 dintre voturile alegătorilor. În acețași timp, candidata PAS, Olesea Stamate, s-a clasat pe locul doi cu 4 554 de voturi. Iar pe poziția a treia se poziționează democratul Ion Mereuță cu 1 810 voturi.
De cealaltă parte, candidatul Mișcării Politice „UNIREA”, Dorin Chirtoacă, a declarat că nu recunoaște valabilitatea alegerilor care s-au desfășurat pe 15 martie, susținând că scrutinul s-a desfășurat cu ilegalități, nefiind unul liber și democratic. Pentru Chirtoacă au votat 346 de alegători din cei 14400 câți au ieșit la vot, informează CEC.
Totodată, potrivit datelor furnizate de Comisia Electorale Centrală, la alegerile din 15 martie din circumscripția nr. 38 au venit la urnele de vot în jur de 23.33% din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale.