
De la evacuare la interzicerea demisiilor. Ce presupune starea de urgență și de ce autoritățile examinează opțiunea
După ce autoritățile moldovenești au instituit, vineri, cod roșu în țară în legătură cu pandemia de COVID-19, de două zile conducerea țării vorbește despre o posibilă introducere a stării de urgență. AGORA vă spune că înseamnă aceasta, cine o decretează și în ce condiții.
・
Duminică ziua, pe 15 martie, președintele Igor Dodon a declarat că, într-o ședință comună cu premierul Ion Chicu, va decide dacă va convoca sau nu starea de urgență. „O să luăm decizia dacă venim cu o astfel de inițiativă și când. Multe din acțiunile care deja sunt lansate se prevăd în cazul situațiilor excepționale. Decizia o vom lua luni, 16 martie”, a promis Dodon.
Luni, pe 16 martie, Ion Chicu a declarat că o decizie finală va fi luată după ora 16:00, când se convoacă în ședință Comisia Națională pentru Situații Excepționale.
„Vom avea posibilitatea să se mobilizeze mai multe resurse și să acționăm cu privire la aprovizonarea cu produse alimentare, și multe alte competențe conform legii respective. Dacă acest lucru se va aproba, voi convoca ședința Guvernului, după care voi anunța în Parlament despre instituirea stării de urgență”, a spus Chicu în dimineața zilei de luni.
Ce e starea de urgență?
În R. Moldova funcționează Legea privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război. Potrivit ei, starea de urgență e un ansamblu de măsuri cu caracter politic, economic, social şi de menţinere a ordinii publice, care se instituie temporar în unele localităţi sau pe întreg teritoriul țării.
În ce cazuri se impune starea de urgență?
Autor:
1. Dacă există calamități naturale iminente sau pericole cu caracter tehnogen sau biologico-social, ceea ce face necesară prevenirea, diminuarea şi lichidarea consecinţelor acestora.
2. Dacă există un pericol pentru securitatea naţională sau ordinea constituţională, ceea ce face necesară apărarea statului de drept, menţinerea sau restabilirea stării de legalitate.
Cine convoacă starea de urgență
Decretarea stării de urgență în țară intră în competența Parlamentului, la inițiativa Guvernului sau a președintelui țării.
Comisia penentru Situații de Urgență prezintă Guvernului un raport în care se cere decretarea stării de urgență. În scurt timp, Executivul ia decizia și o trimite Parlamentului, pentru vot.
Durata stării de urgenţă
Legea spune că starea de urgenţă poate fi instituită pe o perioadă care nu va depăşi 60 de zile, adică aproximativ două luni.
În funcţie de evoluţia situaţiei, șeful statului sau Guvernul poate solicita Parlamentului prelungirea sau reducerea duratei stării de urgenţă, precum şi extinderea sau restrângerea ariei de acţiune a acesteia.
Citește și: Coronavirus în Moldova! 10 întrebări și răspunsuri despre cum trăim acasă începând de luni
Ce se întâmplă pe perioada stării de urgență?
Pe durata stării de urgenţă, în funcţie de situaţia concretă, pot fi aplicate următoarele măsuri:
a) evacuarea provizorie a cetăţenilor din zonele ce prezintă pericol pentru viaţă şi asigurarea obligatorie a acestora cu locuri de cazare permanentă sau provizorie;
b) instituirea unui regim special de intrare şi ieşire din ţară;
c) dispunerea raţionalizării consumului de alimente şi de alte produse de strictă necesitate;
d) introducerea regimului de carantină şi luarea altor măsuri sanitaro-antiepidemice obligatorii;
e) efectuarea, în modul stabilit de lege, a rechiziţiilor de bunuri în scopul prevenirii şi lichidării consecinţelor situaţiilor care au impus declararea stării de urgenţă;
f) stabilirea unui regim special de lucru pentru agenţi economici şi instituţii publice, soluţionarea altor chestiuni privind activitatea acestora, necesare desfăşurării lucrărilor de salvare-deblocare şi a altor lucrări de neamânat;
g) modificarea procedurii de numire în funcţie şi de destituire a conducătorilor agenţilor economici şi ai instituţiilor publice;
h) interzicerea demisiei lucrătorilor, cu excepţia cazurilor prevăzute de actele normative, pentru această perioadă;
i) chemarea cetăţenilor pentru prestări de servicii în interes public în condiţiile legii;
j) introducerea unor reguli speciale de utilizare a mijloacelor de telecomunicaţii.
Potrivit legii, cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini şi apatrizii sunt obligaţi să respecte prevederile prezentei legi şi ale altor acte normative care reglementează regimul stării de urgenţă.
Ce s-a făcut până acum?
Deși nu am avut declarată o stare de urgență în țară, legată de COVID-19, autoritățile deja au întreprins anumite măsuri pe care aceasta le prevede. De exemplu, avem deja activ un regim special de intrare și ieșire din țară, un regim de carantină pentru cei veniți din țările cu risc sporit de infectare și un regim special de lucru al agenților economici și instituțiilor publice.
Amintim că în prezent sunt luate următoarele măsuri:
Toate cursele aeriene vor fi sistate începând cu 17 martie până pe 31 martie 2020
Se sistează activitatea piețelor și a localurilor din țară până pe 31 martie 2020
Din 81 de vămi, rămân active doar 17
Toate manifestările în masă sunt interzise în Republica Moldova
A fost lansată o platformă de donații în susținearea lucrătorilor medicali
Cadrele didactice din Chișinău vor lucra de acasă
Procuratura suspendă audiențele, iar examinarea cauzelor va fi amânată